5 aprilie 2016 Comentarii 0

1.300 de luptători ISIS se află în acest moment în Europa. În România nu există luptători islamiști

1.300 de luptători ISIS se află în acest moment în Europa. În România nu există luptători islamiști

Pe teritoriul țării noastre nu există combatanți ai ISIS. România este însă un teritoriu de tranzit pentru adepții acestei grupări care se întorc în Europa după ce au luptat în Siria sau Irak, se arată într-un raport al Centrului Internaţional Antiterorism de la Haga, care avertizează că aproape 1.300 de luptători ISIS se află deja pe continentul european, unde ar putea pregăti atentate.

Potrivit raportului, arată că aproape toate ţările din Uniunea Europeană se confruntă cu fenomentul luptătorilor străini. Singurele excepţii sunt România, Cehia, Lituania şi Malta. Toate cele patru state sunt considerate simple rute de tranzit.

Ar exista totuși unul sau mai mulți români care au ajuns în taberele ISIS din Siria, însă aceștia nu ar fi făcut drumul înapoi către țara natală sau către alte state din Europa.
Pe de altă parte, organizația oferă cifre de-a dreptul îngrijoratoare în legătura cu numărul combatanților ISIS care trăiesc pe continent. Ar fi vorba de aproape 1.300 de europeni, pregătiți de gruparea Stat Islamic, care s-au întors în țările natale. Majoritatea, în jur de 1.000, provin din doar patru țări: Belgia, Franta, Germania și Marea Britanie.
Studiul a fost comandat de Centrul Olandez de Coordonare pentru Securitate şi Contraterorism şi analizează numărul şi caracteristicile europenilor din Statul Islamic, precum şi măsurile luate de statele membre UE pentru a contracara această ameninţare. Studiul se bazează „pe mai multe surse, inclusiv pe informaţii oferite direct de ministere, servicii de informaţii şi alte agenţii guvernamentale din 23 de state membre UE”.

Post-ul 1.300 de luptători ISIS se află în acest moment în Europa. În România nu există luptători islamiști apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – 1.300 de luptători ISIS se află în acest moment în Europa. În România nu există luptători islamiști

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Cum se antrenează polițistele de frontieră. Sunt cu adevărat periculoase | VIDEO

Cum se antrenează polițistele de frontieră. Sunt cu adevărat periculoase | VIDEO – Sunt tinere, frumoase, istețe, dar periculoase pentru cei certați cu legea. Au trecut de un examen dur …]

Sport 0 Comentarii

O nouă lovitură pentru TVR! Rămâne fără emisiunea „Starea Nației” a lui Dragoș Pătraru

O nouă lovitură pentru TVR! Rămâne fără emisiunea „Starea Nației” a lui Dragoș Pătraru – Situația din cadrul Televiziunii Române este din ce în ce mai neclară, ceea ce îi …]

Sport 0 Comentarii

”Prietenii” invocați de Șumi sar pentru Steaua: ”Suntem învăţaţi să împărţim cu fraţii noştri”

”Prietenii” invocați de Șumi sar pentru Steaua: ”Suntem învăţaţi să împărţim cu fraţii noştri” – Nici bine nu s-au stins ecourile declarației făcute de antrenorul Astrei, Marius Șumudică, potrivit căreia …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*