10 mai 2016 Comentarii 0

10 MAI, ZIUA REGALITĂȚII: Mesajul Principesei Margareta | VIDEO

10 MAI, ZIUA REGALITĂȚII: Mesajul Principesei Margareta | VIDEO

10 MAI este marcată ca sărbătoare națională, potrivit legii nr. 103/2015, publicată în Monitorul Oficial din 18 mai 2015, fiind ZIUA REGALITĂȚII.

Potrivit prezentei legi, cu această ocazie, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și celelalte autorități publice centrale și locale organizează manifestări cultural-artistice pentru sărbătorirea acestei zile.

Ziua de 10 Mai a mai fost sărbătoare națională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul. 10 Mai are o semnificație deosebită în istoria poporului român — la 10 mai 1866, Carol I a fost instalat ca domnitor al României, iar la 10 mai 1881, a fost proclamat regatul.

Din 1866 și până la momentul abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, ziua de 10 Mai a fost Ziua Națională a României și se sărbătorea cu mult fast.

Principesa Margareta a transmis un mesaj cu ocazia celebrării celor 150 de ani de când Principele Carol I a depus jurământul de credinţă faţă de ţară:

„În acest secol şi jumătate, Coroana a dat românilor încredere şi mândrie, exemplu şi însufleţire, arătând mereu drumul înainte.”, spune Alteţa Sa.

Principesa Margareta, Custodele Coroanei aminteşte circumstanţele istorice de o importanţă nodală în istoria României, ce se celebrează pe 10 mai: „Sărbătorim împreună 150 de ani de când Principele Carol I a depus jurământul de credinţă faţă de ţară. În acelaşi an, Suveranul promulga constituţia care definea ţara noastră drept “un singur stat indivizibil, sub denumirea de România.”

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/qQVyxQp6PCs” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

Castelul Peleş va găzdui astăzi pentru prima dată ceremoniile dedicate sărbătorii de 10 mai. Mii de invitaţi sunt aşteptaţi la Peleş. Peste 300 de oaspeţi vor ocupa Sala Florentină, Sala Coloanelor şi Salonul Maur, unde vor fi întâmpinaţi de Alteţa sa Regală Principesa Margareta.

Înainte de venirea familiei regale, la ora 13:30 va avea loc înălţarea Stindardului Familiei Regale, pentru prima dată după 1947, pe catargul Castelului. Evenimentele dedicate Zilei Regalităţii se vor încheia la ora 19:30.

Post-ul 10 MAI, ZIUA REGALITĂȚII: Mesajul Principesei Margareta | VIDEO apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – 10 MAI, ZIUA REGALITĂȚII: Mesajul Principesei Margareta | VIDEO

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Atenție tricolori, Iordănescu nu glumește! ”Tata Puiu” a lăsat mereu acasă jucători care au jucat în preliminarii și a luat câte trei-patru debutanți la turneele finale. Generalul nu i-a iertat nici pe Lăcătuș, Craioveanu, Lupescu, Panduru sau Lupu! / ANALIZĂ

Atenție tricolori, Iordănescu nu glumește! ”Tata Puiu” a lăsat mereu acasă jucători care au jucat în preliminarii și a luat câte trei-patru debutanți la turneele finale. Generalul nu i-a iertat …]

Sport 0 Comentarii

Un fost dinamovist candidează la Primărie! Se va bate cu un adversar în vârstă de 80 de ani: ^”N-am luat mită, n-am luat șpagă!” / EXCLUSIV

Un fost dinamovist candidează la Primărie! Se va bate cu un adversar în vârstă de 80 de ani: ^”N-am luat mită, n-am luat șpagă!” / EXCLUSIV – Claudiu Drăgan (36 …]

Sport 0 Comentarii

Liga Campionilor, Final Four. CSM București se pregătește de luptă: ”Meciul cu Vardar, un război!”

Liga Campionilor, Final Four. CSM București se pregătește de luptă: ”Meciul cu Vardar, un război!” – CSM București va juca, sâmbătă, cu Vardar Skopje în primul meci din turneul Final …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*