3 aprilie 2016 Comentarii 0

A recunoscut! De ce este de fapt Amalia Enache aşa discretă cu viaţa personală!

A recunoscut! De ce este de fapt Amalia Enache aşa discretă cu viaţa personală!

Amalia Enache trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei. Ştirista este însărcinată şi aşteaptă cu nerăbdare să devină mamă. Vedeta a postat un mesaj pe contul de socializare, prin care explică tuturor de ce a ales să fie o persoană discretă.

„Cât despre discreţia mea, fără ca eu să-mi propun asta, a devenit un fel de brand personal în toţi aceşti ani. Eu pur şi simplu aşa am simţit că e cel mai bine pentru mine. Cred că ceea ce e cu adevărat poezie în viaţa personală se poate transforma într-o poveste seacă sau incompletă, într-o lume departe de sufletul meu. Ar fi ca o traducere proastă pe un motor dintr-ăla de traduceri automate. (râde) Astăzi, primesc zeci de mesaje de la telespectatorii mei, care mă felicită în mod expres şi pentru discreţia din viaţa personală. Există foarte mulţi oameni care consideră că nu e de bun gust, nu e o atitudine „aristocratică“ să-ţi expui intimităţile. Se întâmplă ca prietenii mei, oamenii cu care colaborez şi admiratorii mei să facă parte dintre aceştia. Şi mai cred că există atât de mulţi oameni în showbiz care îşi trăiesc vieţile public, încât chiar nu cred că mai e nevoie de încă unul”, a scris Amalia pe contul de Facebook.

Post-ul A recunoscut! De ce este de fapt Amalia Enache aşa discretă cu viaţa personală! apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – A recunoscut! De ce este de fapt Amalia Enache aşa discretă cu viaţa personală!

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Baschetbalistele, în rol de razboinice sexy! Cu Miss Baschet la atac!

Baschetbalistele, în rol de razboinice sexy! Cu Miss Baschet la atac! – Eminescu inspiră naționala de baschet feminin înainte de meciul de foc cu Turcia, din preliminarile EuroBasket 2017. Jucătoarele …]

Sport 0 Comentarii

Maurer o ajută pe FC Brașov! Se salvează ardelelenii de la faliment?

Maurer o ajută pe FC Brașov! Se salvează ardelelenii de la faliment? – Aflată pe buza prăpastiei, riscând să pice în liga a III-a ca urmare a cazului Gaz Metan …]

Sport 0 Comentarii

Controale ale autorităţilor înainte de Paşti! Tone de carne au fost confiscate!

Controale ale autorităţilor înainte de Paşti! Tone de carne au fost confiscate! – Sute de poliţişti efectuează controale în toată ţara în această perioadă. Tone de carne şi mii de …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*