20 aprilie 2016 Comentarii 0

Anders Breivik a câștigat procesul cu statul norvegian privind regimul de detenție

Anders Breivik a câștigat procesul cu statul norvegian privind regimul de detenție

Justiția norvegiană i-a dat dreptate extremistului Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane în 2011, în procesul pe care acesta l-a intentat statului. Un tribunal din capitala Oslo a decis că o parte dintre drepturile sale au fost încălcate în închisoare, relatează agenția AP. Breivik a susținut că este supus unui tratament degradant şi inuman, deorece este ţinut în izolare.

“Instanța a ajuns la concluzia că regimul de detenție al lui Breivik implică un tratament inuman”, a estimat tribunalul din Oslo, făcând astfel referire la faptul că extremistul a fost ținut în izolare timp de aproape cinci ani.

Instanța a respins însă acuzația extremistului cum că i s-a încălcat dreptul la viața privată, corespondența sa fiind citită de autorități.

Tribunalul din Oslo a decis ca statul să-i plătească 28.000 de lire extremistul Breivik pentru cheltuielile de judecată.

Anders Breivik s-a plâns de mai multe ori de condițiile de detenție, susținând chiar că este torturat. Totodată, anul trecut, extremistul a amenințat cu greva foamei în semn de protest față de tratamentul de care are parte în închisoare.

Breivik a fost condamnat în 2012 pentru uciderea a 77 de oameni. La 22 iulie 2011, el a detonat a detonat o bombă în apropierea sediului guvernului de la Oslo, după care, la scurt timp, s-a deplasat pe insula Utoya, unde avea loc o tabără de vară a tinerilor socialiști norvegieni, ucigând 77 de persoane, majoritatea dintre ei adolescenți. Printre victimele lui Anders Breivik s-a numărat și o adolescentă româncă, care se afla pe insula Utoya, alături de alți 600 de tineri.

Citește și: Criminalul Breivik se plânge de mâncarea încălzită la microunde: „Este mai rea decât tortura prin simularea înecului”

 

 

 

Post-ul Anders Breivik a câștigat procesul cu statul norvegian privind regimul de detenție apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Anders Breivik a câștigat procesul cu statul norvegian privind regimul de detenție

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Monica Niculescu are parte de încă un meci teribil la Doha

Monica Niculescu are parte de încă un meci teribil la Doha – WTA DOHA – ”optimi” MONICA NICULESCU – Agnieszka Radwanska (ora 16.00, Digi 2) Sara Errani / Carla Suarez …]

Sport 0 Comentarii

Decizie de ultim moment a lui Iohannis! A schimbat 14 ambasadori

Decizie de ultim moment a lui Iohannis! A schimbat 14 ambasadori – Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat deceretele de rechemare a 14  ambasadori, printre care cei din Spania, Italia, …]

Sport 0 Comentarii

Probleme uriașe cu banii la Astra Giurgiu, liderul Ligii I la fotbal! Jucătorii sunt neplătiți de trei luni, iar la restul angajaților sunt restanțe de șase-șapte luni!

Probleme uriașe cu banii la Astra Giurgiu, liderul Ligii I la fotbal! Jucătorii sunt neplătiți de trei luni, iar la restul angajaților sunt restanțe de șase-șapte luni! – Liga I …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*