7 aprilie 2016 Comentarii 0

Autoritățile daneze au arestat patru presupuși jihadiști ISIS. Ce au descoperit în timpul perchezițiilor

Autoritățile daneze au arestat patru presupuși jihadiști ISIS. Ce au descoperit în timpul perchezițiilor

Patru persoane suspectate că au fost recrutate de ISIS și au luptat alături de jihadiști în Siaia au fost arestate de poliția daneză. Cei patru suspecți locuiau în apropiere de Copenhaga.

”Arestările sunt parte a eforturilor noastre de a lupta împotriva recrutării jihadiştilor pentru conflictul sirian”, a transmis poliţia daneză.
În timpul perchezițiilor, autoritățile au descoperit muniție și arme de foc, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Mai mult de 125 de danezi s-au alăturat grupării teroriste Stat Islamic, după ce au călătorit spre destinaţii din Siria şi Irak, iar 27 dintre aceştia au murit în luptă.

”Ştim foarte bine că oamenii care au luptat alături de ISIS în Siria sau Irak reprezintă o ameninţare la adresa securităţii din Danemarca”, a precizat ministrul de justiţie Soren Pind.

Foto: EPA

 

Post-ul Autoritățile daneze au arestat patru presupuși jihadiști ISIS. Ce au descoperit în timpul perchezițiilor apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Autoritățile daneze au arestat patru presupuși jihadiști ISIS. Ce au descoperit în timpul perchezițiilor

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Horia Tecău se menţine pe locul 4 în clasamentul ATP de dublu

Horia Tecău se menţine pe locul 4 în clasamentul ATP de dublu – Tenismanul Horia Tecău, care şi-a asigurat săptămâna trecută participarea la Turneul Campionilor, se menţine pe locul 4 …]

Sport 0 Comentarii

Gigi Becali plusează pentru transferul jucătorului dorit de Reghe la Steaua. Bulgarii cer 3.000.000 de euro pe ”black Messi” / VIDEO

Gigi Becali plusează pentru transferul jucătorului dorit de Reghe la Steaua. Bulgarii cer 3.000.000 de euro pe ”black Messi” / VIDEO – Laurențiu Reghecampf, noul antrenor al Stelei, îl vrea …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*