3 mai 2016 Comentarii 0

Averea lui Prince ar putea fi împărțită la șapte persoane. Despre cine e vorba

Averea lui Prince ar putea fi împărțită la șapte persoane. Despre cine e vorba

Averea lui Prince ar putea fi împărțită în șapte părți. Mai exact, șapte persoane au contactat justiția americană ca moștenitori ai cântărețului Prince, transmite AFP.

O decizie a judecătorului din Minnesota identifica marți șase persoane care ar putea avea drepturi la moștenire, fără a oferi detalii suplimentare. Cei șase sunt sora lui Prince, Tyka Nelson, și cinci surori sau frați vitregi (Omarr Baker, Sharon Nelson, Norrine Nelson, John Nelson și Alfred Nelson), notează Agerpres.

Documentul o menționează, de asemenea, pe Darcell Gresham Johnston, o presupusă soră vitregă a artistului, de care familia acestuia nu știa. Femeia ar avea „aceeași mamă, dar un tată diferit de cel al cântărețului”, susține site-ul TMZ.

Judecătorul a aprobat marți numirea societății Bremer Trust ca agent responsabil de administrarea averii lui Prince, după ce Tyka Nelson, sora artistului, formulase o cerere în acest sens. Compania-mamă a societății, Bremer Bank, se ocupa de afacerile lui Prince de mai mulți ani. Prince a murit subit la mijlocul lunii aprilie fără să lase vreun testament.

Citește și: Prince, diagnosticat cu SIDA cu câteva luni înainte de a muri? Cântăreţul ar fi refuzat să se trateze, din cauza religiei

Post-ul Averea lui Prince ar putea fi împărțită la șapte persoane. Despre cine e vorba apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Averea lui Prince ar putea fi împărțită la șapte persoane. Despre cine e vorba

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Primul arbitru de culoare în fotbalul românesc! VIDEO

Primul arbitru de culoare în fotbalul românesc! VIDEO – Nigerianul Ibrahim Jamilu a debutat ca şi “fluieraş” pe sinteticul sălăjean la o partidă din Cupa României, informează sportulsalajean.ro. În vara …]

Sport 0 Comentarii

Horia Tecău va face pereche cu Coco Vandeweghe în proba de dublu mixt de la Australian Open

Horia Tecău va face pereche cu Coco Vandeweghe în proba de dublu mixt de la Australian Open – Tenismanul român Horia Tecău va face pereche cu sportiva americană Coco Vandeweghe …]

Sport 0 Comentarii

Scapă de calcar și bacterii eficient și sănătos! Cum cureți cabina de duş fără chimicale

Scapă de calcar și bacterii eficient și sănătos! Cum cureți cabina de duş fără chimicale – Şi locul în care te speli trebuie spălat. În baie, fiind un loc cu …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*