12 aprilie 2016 Comentarii 0

Buni de plată! CEDO obligă România să le plătească despăgubiri unor participanți la marșul gay

Buni de plată! CEDO obligă România să le plătească despăgubiri unor participanți la marșul gay

Statul român a pierdut un nou proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). De data aceasta, autoritățile au fost ”taxate” pentru că au tratat cu nepăsare și neprofesionalism un atac homofob asupra unor participanți la ediția din 2006 a GayFest din București.

Statul român este obligat, astfe,l să plătească daune de câte 7.000 de euro pentru doi cetățeni români care au reclamat felul în care autoritățile au tratat cazul lor, după ce au fost victime ale unui atac homofob, informează Agerpres.

Cei doi tineri au participat la marșul gay din 3 iunie 2006, iar apoi, în drum spre casă, când se aflau în metrou, au fost atacați de un grup format din șase bărbați tineri și o femeie. Atacatorii i-au lovit cu pumnii și le-au adresat injurii cu caracter homofob.

În urma atacului, aceștia au suferit zgârieturi, contuzii și traume cranio-cerebrale minore. Ei au formulat imediat o plângere penală contra agresorilor, declarând că atacul a avut la bază orientarea lor sexuală și consideră că atacatorii i-au identificat în timpul marșului și ulterior i-au urmărit la metrou.

În interval de câteva zile, cei doi au prezentat toate dovezile de care dispuneau, în special imagini surprinse de un fotograf în timpul atacului și identificarea anumitor atacatori atât de către fotograf, cât și de către unul dintre petenți.

După mai multe bâlbâieli, în 2011, poliția a declarat că nu intenționează să recurgă la o punere sub acuzare penală întrucât este imposibil să-i identifice pe autorii atacului, între timp faptele incriminate prescriindu-se. Procurorii au confirmat propunerea poliției și, în august 2012, instanța a respins plângerea petenților referitoare la decizia de a nu începe procedura de punere sub acuzare penală.

Victimele s-au plâns apoi la CEDO, unde au condamnat ancheta în cazul atacului ca fiind inadecvată și au susținut mai ales că autoritățile au ignorat faptul că infracțiunile în cauză au fost motivate de ură contra homosexualilor.

CEDO le-a dat câștig de cauză, iar pe lângă despăgubirile de câte 7.000 de euro, statul român a mai fost obligat și la plata a 3.863,02 euro celor doi reclamanți, drept costuri de judecată si cheltuieli aferente.

 

Post-ul Buni de plată! CEDO obligă România să le plătească despăgubiri unor participanți la marșul gay apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Buni de plată! CEDO obligă România să le plătească despăgubiri unor participanți la marșul gay

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Campionatul Mondial de handbal, finala mică: România – Polonia (15.45, Dolce Sport). ^Fetelor, aduceți bronzul acasă!

Campionatul Mondial de handbal, finala mică: România – Polonia (15.45, Dolce Sport). ^Fetelor, aduceți bronzul acasă! – Duminică, de la ora 15.45, în finala mică a Campionatului Mondial din Danemarca, …]

Sport 0 Comentarii

Românii au prins gustul vacanțelor exotice. Plătesc, în medie, 1400 euro / persoană pentru un sejur

Românii au prins gustul vacanțelor exotice. Plătesc, în medie, 1400 euro / persoană pentru un sejur – În ultimii ani, românii au început să aleagă tot mai mult destinații de …]

Sport 0 Comentarii

Accident grav în Braşov! O maşină a fost lovită în plin de un tren! Şoferul a murit!

Accident grav în Braşov! O maşină a fost lovită în plin de un tren! Şoferul a murit! – Un accident grav a avut loc la Braşov în urmă cu puţin …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*