11 aprilie 2016 Comentarii 0

Calendar Orotodox. Ce sfânt prâznuim luni, 11 aprilie

Calendar Orotodox. Ce sfânt prâznuim luni, 11 aprilie

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut în Bucureşti, pe 7 octombrie 1787. La vârsta de 20 de ani ajunge la mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureştilor. La cererea duhovnicului său, pe data de 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. La mănăstirea Cernica a fost ieromonah, preot şi stareţ timp de 31 de ani. Refuzând să fie mitropolit al Ungrovlahiei, a fost ales în anul 1850 în fruntea episcopiei Râmnicului. Acestă episcopie funcţiona la Craiova şi fusese mutată în urma incendiului din 1847. Reclădind catedrala episcopală de la Râmnicu-Vâlcea, s-a mutat aici in 1857, unde a păstorit până în 1868.

Printre înfăptuirile sale de seamă se numără şi Mănăstirea Frăsinei. Este locul în care nu au acces femeile. Potrivit Tradiţiei, Sfântul Calinic a pus pe drumul spre Frăsinei o borna: „Până aici au voie femeile, de aici este partea monahilor”. Aceasta bornă a fost scoasă în perioada comunistă, păstrându-se acum în mănăstire.

Sfantul Calinic a înfiinţat o tipografie în 1861, la Râmnic. Aici a tipărit cărţi de cult şi multe dintre lucrările sale. Pe la 1850-1880, tipărea aşa de mult, încât mai târziu Nicolae Iorga a numit Râmnicul „capitala tipografilor”. A fost îngropat, după dorinţa sa, la Mănăstirea Cernica, în tinda Bisericii „Sfântul Gheorghe“.

Post-ul Calendar Orotodox. Ce sfânt prâznuim luni, 11 aprilie apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Calendar Orotodox. Ce sfânt prâznuim luni, 11 aprilie

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Gigi Becali a explicat în stilul său caracteristic de ce nu-i dă funcție la Steaua, Aneimaria Prodan: ”Biblia spune că foarte clar că femeia nu poate conduce!”

Gigi Becali a explicat în stilul său caracteristic de ce nu-i dă funcție la Steaua, Aneimaria Prodan: ”Biblia spune că foarte clar că femeia nu poate conduce!” – Anamaria Prodan …]

Sport 0 Comentarii

GOOGLE în România, în 2015: Halep, Colectiv şi ISIS, cuvintele cele mai căutate/ FOTO

GOOGLE în România, în 2015: Halep, Colectiv şi ISIS, cuvintele cele mai căutate/ FOTO – Simona Halep, Elena Udrea, Dacian Cioloş, tragedia din Colectiv, bacalaureatul, Dumnezeu şi ISIS se numără …]

Sport 0 Comentarii

Ascoli romena. Încă un conațional la locul 17 din Serie B

Ascoli romena. Încă un conațional la locul 17 din Serie B – După ce l-a transferat pe Bogdan Mitrea, fundașul Viitorului, Ascolo, gruparea de pe locul 17 din Serie B, …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*