27 aprilie 2016 Comentarii 0

Cătălin Cherecheș a fost arestat preventiv. Referat DNA: Primarul din Baia Mare a scris pe un bilet ce sumă voia ca mită

Cătălin Cherecheș a fost arestat preventiv. Referat DNA: Primarul din Baia Mare a scris pe un bilet ce sumă voia ca mită

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistrații Tribunalului Cluj. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată. Din referatul procurorilor DNA pentru arestarea preventivă a edilului ies la iveală detalii inedite. Cherecheș a primit mită în biroul său, după ce i-a arătat denunțătorului un bilet pe care a scris ce sumă voia să primească.

Cătălin Cherecheș a fost prins în flagrant marți, în timp ce lua mită. Asupra sa a fost găsită suma de 30.000 de lei. Marți, procurorii au efectuat percheziții la Primăria Baia Mare și l-au audiat pe Cherecheș, care a fost reținut în cursul aceleiași seri. Miercuri, edilul a fost prezentat la Tribunalul Cluj, în jurul orei 16, cu propunerea de arestare preventivă, iar după aproape șase ore de audieri, magistrații au decis ca primarul din Baia Mare să fie arestat preventiv.

Acuzațiile procurorilor DNA

Potrivit comunicatului transmis marți de DNA, Cherecheș este acuzat că în anul 2014, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, i-a propus unei persoane (denunțător în cauză) să ocupe o funcție de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.

În baza acestei înțelegeri, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheș Cătălin a pretins și a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar. În perioada imediat următoare, inculpatul Cherecheș Cătălin, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunțătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.

Pe 14 aprilie, pentru o altă tranșă de bani, în același cuantum, edilul i-a solicitat denunțătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. O săptămână mai târziu, pe 22 aprilie, Cătălin i-a transmis denunțătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 și 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. Marți, 26 aprilie, procurorii DNA l-au prins în flagrant pe primarul din Baia Mare, asupra sa fiind găsită suma de 30.000 lei.

Referat DNA. Mită scrisă pe bilet

Din referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a lui Cătălin Cherecheș reiese faptul că edilul din Baia Mare a scris pe un bilet suma pe care o voia drept mită pentru finanțarea Fotbal Club Municipal Baia Mare, iar banii au fost primiți în biroul său.
„În cursul lunii martie 2015, i-a înmânat inculpatului Cherecheş Cătălin suma de 50.000 lei în biroul sau din primărie. Suma i-a fost remisă primarului la momentul la care FCM Baia Mare a încasat de la primărie suma de 150.000 lei. Denunţătorul a arătat că, cu câteva zile înainte de virarea sumei de bani, s-a întâlnit cu primarul Cherecheş Cătălin, care i-a arătat un bileţel pe care era scrisă suma de 50.000 lei, ocazie cu care i-a transmis că în ziua respectivă îi plăteşte avansul de 150.000 lei şi că din avansul respectiv trebuie să-i ducă acea suma de bani. Conform celor susţinute de denunţător, primarul i-a spus că dacă nu este de acord să îi remită suma respectivă, nu îi mai da niciun ban”, se arată în referat.
După ce a primit suma de bani respectivă, Cătălin Cherecheș a contactat denunțătorul printr-un intermediar, pentru a-i cere alte două tranșe de bani, care să fie livrate tot în biroul acestuia de la Primăria Baia Mare.
„Denunţătorul a precizat că în luna iulie 2015, după ce Primăria municipiului Baia Mare i-a virat suma de aproximativ 70-80.000 lei, a fost contactat telefonic de către (…), care i-a comunicat că a discutat cu inculpatul Cherecheş Cătălin şi acesta a spus că o poate rezolva cu suma de 10.000 lei (…). Înţelegând că este vorba de o nouă solicitare formulată de inculpatul Cherecheş Cătălin de a-i remite o parte din banii viraţi de primărie, i-a dat lui (…), prin intermediul lui (…) – angajată la (…), suma de 10.000 lei. În data de 24 august 2015, s-a aprobat, la iniţiativa inculpatului Cherecheş Cătălin, de către Consiliul local al municipiului Baia Mare, finanţarea clubului cu suma de 600.000 lei, din care a primit aproximativ 300.000 lei. Din această suma i-a remis personal inculpatului Cherecheş Cătălin suma de 10.000 lei, undeva în cursul lunii septembrie 2015, înmânarea având loc în biroul primarului”, se mai arată în referat.

Post-ul Cătălin Cherecheș a fost arestat preventiv. Referat DNA: Primarul din Baia Mare a scris pe un bilet ce sumă voia ca mită apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Cătălin Cherecheș a fost arestat preventiv. Referat DNA: Primarul din Baia Mare a scris pe un bilet ce sumă voia ca mită

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Dispare achiziția cu plasticul. Apare plata digitală

Dispare achiziția cu plasticul. Apare plata digitală – Până în 2020, patru din zece plăți vor fi digitale, la nivel european, se arată într-un studiu al MasterCard despre plata digitală. …]

Sport 0 Comentarii

Liga I, etapa a 2-a, play-out: ACS Poli Timișoara – CFR Cluj (18.00, Digi, Dolce, Look+)

Liga I, etapa a 2-a, play-out: ACS Poli Timișoara – CFR Cluj (18.00, Digi, Dolce, Look+) – ACS Poli Timișoara și CFR Cluj se întâlnesc duminică, în play-out. VIDEO, AICI …]

Sport 0 Comentarii

Credeau că viața lor s-a terminat, după ce le-au murit cei 3 copii în tragedia MH17, dar acum au primit o mică rază de bucurie:”E un dar trimis de cei pe care i-am pierdut”

Credeau că viața lor s-a terminat, după ce le-au murit cei 3 copii în tragedia MH17, dar acum au primit o mică rază de bucurie:”E un dar trimis de cei …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*