David Cameron își avertizează miniștrii – Îl susțin, sau își dau demisia
8 iunie 2015 Comentarii 0

David Cameron își avertizează miniștrii – Îl susțin, sau își dau demisia

David CameronDavid Cameron își avertizează miniștrii – Îl susțin, sau își dau demisia – Premierul David Cameron, nemulțumit de poziția Marii Britanii în cadrul Uniunii Europene. După discuția avută cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierul Marii Britanii își susține planul de a reforma Uniunea Europeană și de a renegocia rolul britanicilor în Europa, la summit-ul G7 din Bavaria.

David Cameron susține că, britanicii nu sunt mulțumiți de situația actuală, și consideră că UE trebuie să se schimbe pentru a gestiona mai bine problemele acestora. Acesta a promis electoratului britanic că va organiza până la sfarșitul anului 2017 un referendum, privind apartenența țării la Uniunea Europeană.

După ce un grup de peste 50 de parlamentari conservatori au declarat că sunt pregatiți să susțină o campanie de ieșire a Marii Britanii din UE, în cazul în care schimbările nu vor fi benefice britanicilor, Cameron își avertizează miniștrii că intenția lui este de a conduce țara către o negociere cu un rezultat de succes, astfel că nu va tolera o desidență.

„Dacă vreți să faceți parte din Guvern, trebuie să aveți în vedere că suntem implicați într-un exercițiu de renegociere pentru a avea un referendum, iar aceasta va conduce la un rezultat de succes”

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, declară că apartenența Martii Britanii la UE este una valoroasă și că își dorește ca aceasta să rămână în continuare membră UE. Obama consideră că influența Regatului Unit este una pozitiva și majoră, nu doar în Europa dar și la nivel global.

The following two tabs change content below.

Roxana T.

Roxana T. - lucrează la compania Ştiri Alba, din luna August 2008. A terminat Facultatea de Relatii Economice Internaţionale şi se ocupa de secţiunea Ştiri Internaţionale.

Stiri asemanatoare:

Ştiri Externe 0 Comentarii

Măsurile stricte impuse Greciei de către liderii zonei euro

Măsurile stricte impuse Greciei de către liderii zonei euro – Negociatorii greci au acceptat o listă de măsuri mai stricte decât cele respinse prin referendum. Acordul politic trebuie să fie …]

Ştiri Externe 0 Comentarii

Topul orașelor din lume unde se trăiește cel mai bine

Topul orașelor din lume unde se trăiește cel mai bine – În urma unui studiu efectuat de un jurnalist canadian și de colegii săi de la publicația Moncle, a fost efectuat …]

Ştiri Externe 0 Comentarii

Liderul organizaţiei Statul Islamic (SI) în Afganistan şi Pakistan a fost ucis

Liderul organizaţiei Statul Islamic (SI) în Afganistan şi Pakistan a fost ucis – Liderul organizaţiei Statul Islamic (SI) în Afganistan şi Pakistan Hafiz Saeed Khan a fost ucis într-un atac …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*