5 mai 2016 Comentarii 0

DE TOT RÂSUL! Ce explicație fabuloasă le dă polițiștilor o ȘOFERIȚĂ BEATĂ, după ce a suflat în fiolă

DE TOT RÂSUL! Ce explicație fabuloasă le dă polițiștilor o ȘOFERIȚĂ BEATĂ, după ce a suflat în fiolă

Când polițiștii din Caraș-Severin credeau că au auzit toate scuzele șoferilor băuți, o femeie a reușit să-i surprindă! Chemați la un accident petrecut în Reșița, ce părea o tamponare banală, oamenii legii au avut parte de un adevărat spectacol.

Polițiștii au fost alertați după ce două autoturisme, ambele conduse de femei, s-au ciocnit în centrul orașului Reșița. Ajunși însă la fața locului, și-au dat seama că una dintre conducătoarele auto implicate în accident pare a fi în stare de ebrietate.

Bănuielile li s-au adeverit imediat ce femeia a suflat în fiolă, iar aparatul de testare a arătat o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Explicația femeiii însă a fost de-a dreptul caraghioasă. Ea le-a spus polițiștilor că este sub tratament, iar pastilele pe care le ia sunt pe bază de alcool.

Evident, polițiștii nu au crezut-o și au condus-o la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, pentru prelevarea de probe bilologice.

Scena a fost surprinsă de o echipă Radio Reșița, care a postat filmarea pe YouTube.

<iframe width=”640″ height=”360″ src=”https://www.youtube.com/embed/KGjvxJgMnpk” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

Post-ul DE TOT RÂSUL! Ce explicație fabuloasă le dă polițiștilor o ȘOFERIȚĂ BEATĂ, după ce a suflat în fiolă apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – DE TOT RÂSUL! Ce explicație fabuloasă le dă polițiștilor o ȘOFERIȚĂ BEATĂ, după ce a suflat în fiolă

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Simona Halep a rămas pe 7 în topul WTA, dar are emoții

Simona Halep a rămas pe 7 în topul WTA, dar are emoții – Simona Halep se află în continuare pe locul 7 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis …]

Sport 0 Comentarii

Mali – Nigeria, finala Mondialului de juniori Under 17 / GALERIE FOTO&VIDEO

Mali – Nigeria, finala Mondialului de juniori Under 17 / GALERIE FOTO&VIDEO – Finală inedită la Campionatul Mondialul de fotbal, rezervat selecționatelor de juniori sub 17 ani, care se desfășuară …]

Sport 0 Comentarii

Eric Cantona și-a ales 11-le ideal! Are în poartă un excentric! / VIDEO

Eric Cantona și-a ales 11-le ideal! Are în poartă un excentric! / VIDEO – Francezul Eric Cantona (49 de ani), fostă glorie a celor de la Manchester United (1992-1997, 243 …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*