4 mai 2016 Comentarii 0

Dinamo negociază cu un antrenor de Liga I! Are un trecut de stelist, dar ar veni imediat în ”Groapă”

Dinamo negociază cu un antrenor de Liga I! Are un trecut de stelist, dar ar veni imediat în ”Groapă”

Forfotă mare la Dinamo, în această perioadă, în care echipă trăiește finalul de sezon cu speranța că va pune mâna pe un trofeu (pe 10 mai, dispută finala Cupei României, cu CFR Cluj), dar este și măcinată de faptul că nu se știe cine va fi antrenor în sezonul viitor.

Ionuț Negoiță, patronul ”câinilor”, nu s-a înțeles la negocieri cu Mircea Rednic, iar șeful ”haitei” ia în calcul aducerea, din vară, a unui alt tehnician.

Pe lângă soluțiile ”tradiționale”, de foști dinamoviști – Ioan Andone și Cosmin Contra -, în cărți se află și un fost stelist: Edi Iordănescu, care nu va rămâne la Pandurii din sezonul viitor, din pricina situației instabile a gorjenilor.

”Negoiță nu s-a înțeles cu Rednic, iar Gabi Oprea, care este tovarăș la cataramă cu Negoiță, încearcă să-l impună acolo pe Iordănescu. Edi ar veni imediat la Dinamo și ar aduce cu el câțiva jucători, unii doriți și în trecut de Dianmo, precum Săpunaru sau Răduț”, spun surse demne de încredere.

Iordănescu, care a făcut un sezon bun cu Pandurii, a eșuat în tentativa de a semna cu Steaua, clubul lui de suflet, după ce Laurențiu Reghecampf a fost confirmat în funcție, deși are un sezon ratat.

La Dinamo, totul se va clarifica după finala Cupei României. Dacă nu ia trofeul, mai mult ca sigur, ”Puriul” nu va continua la echipă.

Post-ul Dinamo negociază cu un antrenor de Liga I! Are un trecut de stelist, dar ar veni imediat în ”Groapă” apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Dinamo negociază cu un antrenor de Liga I! Are un trecut de stelist, dar ar veni imediat în ”Groapă”

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

România – Rusia, în Cupa Europeană a Națiunilor, sâmbătă, de la ora 14.00

România – Rusia, în Cupa Europeană a Națiunilor, sâmbătă, de la ora 14.00 – Meciul dintre România și Rusia, din Cupa Europeana a Națiunilor, se joacă sâmbătă, de la ora …]

Sport 0 Comentarii

Nemții au trecut de la Bum-Bum Becker la Bum-Bum Lisicki! Adversara Simonei Halep din ”optimile” US Open servește ca din tun! GALERIE FOTO & VIDEO

Nemții au trecut de la Bum-Bum Becker la Bum-Bum Lisicki! Adversara Simonei Halep din ”optimile” US Open servește ca din tun! GALERIE FOTO & VIDEO – Sabine Lisicki, 25 de …]

Sport 0 Comentarii

Burleanu: ”Vom vorbi la UEFA să vedem dacă suspendare lui Șumudică va fi extinsă la nivel european”

Burleanu: ”Vom vorbi la UEFA să vedem dacă suspendare lui Șumudică va fi extinsă la nivel european” – Comisia Juridică a Federației a decis ca suspendarea lui Marius Șumudică să …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*