10 mai 2016 Comentarii 0

Eleva de nota 10 din Bihor eliminată de la BAC a câştigat prima bătălie pe fond

Eleva de nota 10 din Bihor eliminată de la BAC a câştigat prima bătălie pe fond

Alexandra Burtă, eleva de nota 10 de la Ştei, judeţul Bihor, care a fost, în 2015, eliminată de la Bacalaureat pentru că ar fi copiat, a câştigat prima bătălie, pe fond, cu Inspectoratul Şcolar.

În urma eliminării sale de la proba de Matematică, eleva şi-a câştigat dreptatea în instanţă, iar acum judecătorii Tribunalului Bihor au anulat procesul verbal de sancţionare şi au dispus notarea lucrării la Matematică, probă de la care eleva a fost descalificată.

“Admite în parte cererea formulată de reclamanta Burtă Alexandra Maria, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, în nume propriu şi pentru Comisia Judeţeană de Bacalaureat Bihor şi Comisia de Bacalaureat din Centrul de Examen Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei. Anulează procesul verbal de sancţionare a candidatului nr. 032/07.07.2015 întocmit de Comisia de Bacalaureat din Centrul de Examen nr. 309 Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei. Obligă pârâtul să procedeze la notarea lucrării reclamantei de la proba E) c), disciplina Matematică de la examenul de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2015. Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.05.2016″, se arată, conform Vocea Translivaniei, în sentinţa pe scurt pronunţată de Tribunalul Bihor.

În 2015, 48 de elevi de la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei, din cei 108 eliminaţi de la Bacalaureat, au contestat măsura eliminării lor de la examenul de Bacalaureat, la Tribunalul Bihor. După ce magistraţii au respins cererea de amânare formulată de ISJ Bihor pentru că procedura de citare nu ar fi fost îndeplinită, judecătorii au decis să se pronunţe rapid, dată fiind situaţia urgentă. Astfel, instanţa a decis să admită acţiunile formulate de elevi având ca obiect suspendarea actului administrative şi a dispus suspendarea efectelor procesului-verbal de sancţionare a candidaţilor, de la examenul de bacalaureat disciplina – matematică, până la pronunţarea instanţei de fond.

Atunci, după această decizie, Alexandra a fost admisă la două facultăţi, pe care le face în paralel, Facultatea de Ştiinţe Economice şi cea de Medicină, specializarea Farmacie, ambele din Timişoara, dar a întentat şi procesul pe fond, care i-a adus câştig de cauză.

Post-ul Eleva de nota 10 din Bihor eliminată de la BAC a câştigat prima bătălie pe fond apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Eleva de nota 10 din Bihor eliminată de la BAC a câştigat prima bătălie pe fond

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

OFICIAL: FC Botoșani s-a despărțit de Leo Grozavu. Dorinel, noul antrenor?

OFICIAL: FC Botoșani s-a despărțit de Leo Grozavu. Dorinel, noul antrenor? – FC Botoşani s-a despărţit oficial de antrenorul principal Leo Grozavu, în urma unei întrevederi avute luni după-amiază cu …]

Sport 0 Comentarii

Steaua îl vrea pe sârbul Marko Momcilovici, de la Pandurii, fotbalist pe care și-l dorește și Anghel Iordănescu la națională

Steaua îl vrea pe sârbul Marko Momcilovici, de la Pandurii, fotbalist pe care și-l dorește și Anghel Iordănescu la națională – Steaua pregătește campania de transferuri din iarnă. Pe lista …]

Valentina Pelinel, aşa cum nu ai mai văzut-o! Ce spune despre naşterea bebeluşului ei!

Valentina Pelinel, aşa cum nu ai mai văzut-o! Ce spune despre naşterea bebeluşului ei! – Valentina Pelinel mai are aproape o lună până va naşte, iar până atunci, modelul profită …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*