15 aprilie 2016 Comentarii 0

EXCLUSIV! Scandal în urma acordării titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului României

EXCLUSIV! Scandal în urma acordării titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului României

La mai puțin de o zi de la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Patriarhului României, Preafericitul Daniel, se cere RETRAGEREA acestuia pe motiv că acordarea a fost făcută fără hotărârea Senatului Universitații Politehnica București (UPB).

În timp ce studenții membri în Senat spun că ei nu au fost prezenți la nici o ședința a Senatului în care să se ia o astfel de hotărâre, așa cum cere regulamentul, profesorii sunt mai rezervați, cei contactați de noi, nedorind să comenteze sau „neștiind” despre ce este vorba.

„Studenții senatori nu au participat la validarea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa a Patriarhului Daniel. De la investirea Senatului nou, din martie, la niciuna din ședințe nu s-a discutat despre acest subiect”, a declarat pentru Libertatea, Cristiana Trifu, studentă membră în Senatul Universității Politehnice București.

Proceduri, ocolite

Procedurile normale spun că președintele Senatului sau reprezentantul comisiilor facultăților care a făcut această propunere prezintă dosarul persoanei în cauză, în fața Senatului, cu activitatea științifică pe care a avut-o acesta și apoi se supune votului prin ridicarea mâinii.

„Nu s-a întâmplat acest lucru, nici nu s-a prezentat vreun dosar și nici nu am validat așa ceva”, ne-a mai spus Cristiana. Niciunul dintre studenții membri în Senatul Universității nu a știut de această „numire”. Atât Cristiana cât și Daniel, un alt student membru senator, ne-au precizat că lor li s-a spus că decizia s-a validat cu mai bine de doi ani în urmă, de către vechiul Senat. „Cu toate acestea nu există nici un proces verbal și nici o hotărâre din Senat care sunt publice nu se atestă așa ceva. Ni s-a promis că se aduce procesul verbal să-l vedem.  Și dacă s-a luat decizia în 2014 de ce îl acordă de abia acum?”, a mai afirmat Cristiana.

Se încearcă acoperirea scandalului

Mulți profesori se abțin și din cei care știu adevărul sunt destul de revoltați, dar nu vor să vorbească.

„Eu sunt membru în Senat de vreo doi ani și ceva. Ca să ne închidă gura ni s-a spus că votul s-a dat în urmă cu doi ani și ceva. Eu nu imi aduc aminte și nici profesorii care sunt nelipsiți în senat. Din acest motiv, ieri am zis că ne strângem la premiere și protestăm. Aveam de gând să purtăm banderole albe pe mână”, ne-a declarat Daniel Floarea, președintele ligii studentilor din facultatea Automatică și Calculatoare, membru Senat UPB.

Din păcate studenții nu au mai apucat să protesteze pentru că s-a amânat premierea. Am, văzut la știri că domnul rector și doamna președinte de Senat, Ecaterina Andronescu, la Patriarh și i-au înmânat titulatura. Din acest motiv este foarte multă lume revoltată. Nu este un lucru normal.

În Senatul Universității 25% din studenți, iar restul de 75% profesori, împreună sunt aproape 130 de membri.

Conducerea UPB, plecată din țară

Daniel spune că nu este posibil ca votul pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa să se fi dat fără știința lor, dar este posibil să li se prezinte un proces verbal antedatat. „Ne așteptăm la asta pentu că așa se procedează pe la noi și or să ne spună că s-a votat atunci. Nu ai ce să le faci!”, a mai spus Daniel.

Am încercat să obținem un punct de vedere din partea Ecaterinei Andronescu, dar de la biroul Executiv al Senatului Universității București ni s-a spus că este plecată la Geneva, la Salonul de Inventică, prin urmare nu putem fi ajutați.

Același lucru s-a întâmplat și în cazul rectorului Mihnea Costoiu. De la cabinetul lui ni s-a spus că este plecat din țară, dar că vom fi contactați în cel mai scurt timp posibil.

În hotărârile Senatului Universității Politehnice București nu apare nicăieri aprobarea deciziei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului României.

Acestea sunt publice și se pot găsi pe site-ul universității. Potrivit anumitor profesori din Senatul universității, această hotărâre ar fi trebuit să fie prinsă în celelalte care sunt expuse pe site.

Post-ul EXCLUSIV! Scandal în urma acordării titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului României apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – EXCLUSIV! Scandal în urma acordării titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului României

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Reghe vrea să-l readucă la Steaua pe Tamaș, fotbalist pe care Mirel Rădoi l-a dat afară pe motive disciplinare

Reghe vrea să-l readucă la Steaua pe Tamaș, fotbalist pe care Mirel Rădoi l-a dat afară pe motive disciplinare – Dat afară de Mirel Rădoi ca ultimul bețiv, Gabi Tamaș …]

Sport 0 Comentarii

SEMNAL DE ALARMĂ! Centralele de apartament te pot îmbolnăvi GRAV: conţin microparticule CANCERIGENE

SEMNAL DE ALARMĂ! Centralele de apartament te pot îmbolnăvi GRAV: conţin microparticule CANCERIGENE – Citeste materialul aici Post-ul SEMNAL DE ALARMĂ! Centralele de apartament te pot îmbolnăvi GRAV: conţin microparticule …]

Sport 0 Comentarii

Pe 16 aprilie, la Cernica, are loc primul maraton de ciclism Riders Club din 2016 / GALERIE FOTO

Pe 16 aprilie, la Cernica, are loc primul maraton de ciclism Riders Club din 2016 / GALERIE FOTO – La începutul sezonului Riders Club 2016, plin de oportunități cicliste, aveți …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*