Finala de dublu, de la Madrid. Meciul Tecău/ Rojer vs. Mergea/ Bopanna se joacă ACUM. Halep spune că a avut o săptămână de 9,5!
8 mai 2016 Comentarii 0

Finala de dublu, de la Madrid. Meciul Tecău/ Rojer vs. Mergea/ Bopanna se joacă ACUM. Halep spune că a avut o săptămână de 9,5!

Finala de dublu, de la Madrid. Meciul Tecău/ Rojer vs. Mergea/ Bopanna se joacă ACUM. Halep spune că a avut o săptămână de 9,5!

Finala probei de dublu a turneului ATP de la Madrid

Horia Tecău/ Jean Rojer – Florin Mergea/ Rohan Bopanna LIVE

SET 1

Tecău şi Rojer câştigă game-ul, 4-2

S-a făcut 3-2 pentru Tecău/Rojer

Break pentru Tecău şi patrenerul său, 2-1

S-a restabilit egalitatea, 1-1

Mergea şi Bopanna îşi iau punctul pe serviciul lor 0-1

A început meciul

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna s-a calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 euro, grație succesului de sâmbătă, 7-5, 6-7 (4), 12-10 în fața cuplului Ivan Dodig (Croația)/Marcelo Melo (Brazilia).

Mergea și Bopanna sunt la a doua finală în acest an, dar nu au până acum niciun titlu împreună în 2016. Mergea a câștigat, totuși, trofeul la București, alături de Horia Tecău.

Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer au dispus sâmbătă cu 6-2, 7-6 (3) de principalii favoriți, francezii Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut.

Perechile finaliste și-au asigurat cecuri de 138.400 euro și câte 600 de puncte ATP.

Tecău și Rojer conduc cu 4-0 în meciurile cu Mergea și Bopanna, toate câștigate anul trecut, la Roma (optimi), Roland Garros (optimi), Wimbledon (semifinale) și Turneul Campionilor (finala).

Tecău are 28 de turnee ATP câștigate la dublu și 16 finale pierdute. A câștigat 11 titluri alături de Rojer (în 2014 la Zagreb, Casablanca, București, s-Hertogenbosch, Washington, Shenzhen, Beijing și Valencia, două în 2015 la Rotterdam, Wimbledon și Turneul Campionilor de la Londra), pierzând trei finale, în 2014 la Rotterdam și în 2015 la Sydney și Nisa. Are și trei titluri cu Max Mirnîi (București, s-Hertogenbosch, Beijing — toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 — București, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 — Bastad, Casablanca, 2010 — New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch și Casablanca). Horia a mai câștigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) și belgianul Dick Norman (Zagreb), în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland), iar anul acesta alături de Florin Mergea la București. Horia a ieșit învingător în 2012 și în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecău pierdut 16 finale la dublu: în 2015 la Sydney și Nisa, în 2014 la Rotterdam, toate alături de Rojer, în 2013 la Sydney și Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid și Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, și în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) și la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecău a fost învins în finala probei de dublu mixt în 2014 la Australian Open, alături de Sania Mirza (India).

Florin Mergea are în palmares 6 titluri câștigate, în 2013 la Viena (alături de Lukas Rosol), în 2014 la Hamburg (cu Marin Draganja) și la Vina del Mar (cu Oliver Marach), în 2015 la Madrid și Stuttgart (ambele alături de Rohan Bopanna), iar anul acesta la București, alături de Horia Tecău.

Mergea a pierdut șase finale în carieră, cinci în 2015 — la Auckland și Montpellier alături de Dominic Inglot, la Casablanca, Halle și Turneul Campionilor împreună cu Rohan Bopanna, iar una în acest an, la Sydney, tot alături de indianul Bopanna.

epa04742024 Indian tennis player Rohan Bopanna (R) and Romanian Florin Mergea (L) celebrate after defeating Polish Marcin Matkowski and Serbian Nenad Zimonjic in the Mutua Madrid Tennis Open tournament's double final match in Madrid, Spain, 10 May 2015. Bopanna and Mergea won by 6-2, 6-7 (5) and 11-9. EPA/Juan Carlos Hidalgo

epa04742024 Indian tennis player Rohan Bopanna (R) and Romanian Florin Mergea (L) celebrate after defeating Polish Marcin Matkowski and Serbian Nenad Zimonjic in the Mutua Madrid Tennis Open tournament’s double final match in Madrid, Spain, 10 May 2015. Bopanna and Mergea won by 6-2, 6-7 (5) and 11-9. EPA/Juan Carlos Hidalgo

epa04842892 Horia Tecau (R) of Romania and Jean-Julien Rojer of the Netherlands celebrate winning the Men's doubles final match against Jamie Murray of Britain and John Peers of Australia during the Wimbledon Championships at the All England Lawn Tennis Club, in London, Britain, 11 July 2015. EPA/FACUNDO ARRIZABALAGA EDITORIAL USE ONLY/NO COMMERCIAL SALES

epa04842892 Horia Tecau (R) of Romania and Jean-Julien Rojer of the Netherlands celebrate winning the Men’s doubles final match against Jamie Murray of Britain and John Peers of Australia during the Wimbledon Championships at the All England Lawn Tennis Club, in London, Britain, 11 July 2015. EPA/FACUNDO ARRIZABALAGA EDITORIAL USE ONLY/NO COMMERCIAL SALES

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a apreciat că a avut o săptămână aproape perfectă, de nota 9,5, la turneul de la Madrid, pe care l-a câștigat sâmbătă, după ce a dispus în finală de Dominika Cibulkova (Slovacia), cu 6-2, 6-4. Duminică, de la ora 16.00, în finala de dublu, se întălnesc cuplurile Horia Tecău, Jean Julien Rojer (Olanda) – Florin Mergea, Rohan Bopanna (India).

”A fost un moment extraordinar când am primit trofeul de la Nadia (Comăneci, n. red.). Săptămâna aceasta îmi dau nota 9,5, nu încă 10″, a spus Halep, surâzătoare, la conferința de presă de după meci, cu aluzie la faptul că Nadia a fost prima gimnastă care a primit nota 10 (în urmă cu 40 de ani, la JO de la Montreal, n. red.).

Halep a mărturisit că e un ”sentiment special” faptul că mulți români vin să o susțină: ”Văd multe steaguri în public, înseamnă mult pentru mine”.

„Nu mă așteptam înainte de a ajunge aici că voi câștiga titlul, dar după prima săptămână de antrenamente cu Darren (Cahill, antrenorul său, n. red.), după multe ore petrecute pe teren, am simțit că am șansa mea”, a mai spus Halep, citată de site-ul WTA.

”Zi după zi am jucat tot mai bine, iar asta m-a ajutat să cresc din punct de vedere mental, să am mai multă încredere. M-am simțit grozav. Nici vorbă de accidentare sau așa ceva, totul a fost OK. De asta poate am putut câștiga aproape toate meciurile în două seturi (o singură excepție, cu Irina Begu, în sferturi, n. red.)”, a precizat Simona Halep.

Halep consideră că ”e normal ca jucătoarele clasate în top 20 sau top 30 să vrea să bată jucătoarele din top 10”. ”Am fost în poziția aceasta și cunosc sentimentul. Dar, acum sunt obișnuit cu el. Nu-mi pasă cu cine joc, nu mă mai gândesc la clasament”, a adăugat Simona Halep.

Românca va urca pe locul 5 în clasamentul mondial publicat luni și pe 6 în ierarhia Road to Singapore, pentru Turneul Campioanelor.

Cibulkova, care a primit și ea trofeul pentru locul al doilea de la Nadia Comăneci, a spus imediat după ceremonie: „Vreau să o felicit pe Simona pentru o săptămână extraordinară. A jucat foarte bine în finală și a meritat victoria”.

Halep i-a întors cuvintele frumoase slovacei după ce Nadia i-a decernat trofeul de câștigătoare: „O felicit pe Domi pentru un turneu bun și îi doresc toate cele bune. Sunt foarte fericită că am câștigat, este un trofeu special pentru mine”.

Simona Halep a mai jucat o finală la Madrid, în 2014, când a fost învinsă de rusoaica Maria Șarapova.

Cibulkova a vorbit și despre finală: Simona „este genul de jucătoare care trimite multe mingi înapoi. Am jucat mai bine în setul al doilea, am fost mai agresivă, am încercat multe lovituri și nu doar în cros. Ar fi trebuit să fac asta de la mijlocul primului set. Am început un pic cam târziu, dar apoi am simțit că sunt o jucătoare mai bună. Însă ea a obținut mereu puncte ușoare din partea mea și eu nu am primit nimic de la ea. Aceasta a fost diferența”.

”Nu am dorit să mă grăbesc prea tare. Asta trebuie să faci când joci cu jucătoare precum Radwanska sau Halep. Nu te poți grăbi. Dar tot trebuie să joc agresiv. Nu e ușor să echilibrezi aceste lucruri”, a completat Cibulkova.

Învinsa de la Madrid a precizat că nu dorește ca eșecul din finală să își lase amprenta asupra acestei săptămâni excelente pe care a avut-o. ”Aș schimba ceva din ce am jucat în finală, aș juca mai agresiv de la început. Dar ea a jucat foarte bine, nu eu am jucat rău, așa că nu am regrete”, conchis Cibulkova.

Post-ul Finala de dublu, de la Madrid. Meciul Tecău/ Rojer vs. Mergea/ Bopanna se joacă ACUM. Halep spune că a avut o săptămână de 9,5! apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Finala de dublu, de la Madrid. Meciul Tecău/ Rojer vs. Mergea/ Bopanna se joacă ACUM. Halep spune că a avut o săptămână de 9,5!

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Dinamo trage de Andrei Peteleu, Steaua încheie fără Gabi Enache campania de transferări

Dinamo trage de Andrei Peteleu, Steaua încheie fără Gabi Enache campania de transferări – Dinamo se întărește, pentru a nu se face de râs în play-off-ului Ligii 1! Mircea Rednic a pus …]

Sport 0 Comentarii

După căderea cabinetului Ponta, cu tot cu ministrul de Interne, patronul Gigi Becali a prins curaj: “Dacă ajung la DNA, Talpan și Boroi vor recunoaște că Oprea a vrut Steaua. Dacă eram cu el în ring, îl băteam!”

După căderea cabinetului Ponta, cu tot cu ministrul de Interne, patronul Gigi Becali a prins curaj: “Dacă ajung la DNA, Talpan și Boroi vor recunoaște că Oprea a vrut Steaua. …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*