Fiul lui Nicolae Guță nu scapă de controlul judiciar
12 mai 2016 Comentarii 0

Fiul lui Nicolae Guță nu scapă de controlul judiciar

Fiul lui Nicolae Guță nu scapă de controlul judiciar

Magistrații Judecătoriei Petroșani au decis azi să mențină măsura controlului judiciar în cazul lui Nicu Guță, fiul celebrului manelist Nicolae Guță. Tânărul în vârstă de 23 de ani este acuzat că a agresat o fată într-un bar, chiar în noaptea de Înviere.

Nicu Guță, băiatul lui Nicolae Guță, se află sub investigație pentru tulburarea ordinii publice, lovire sau alte violenţe şi ameninţare, după ce a agresat o tânără în clubul Keops din Petroşani. Incidentul a avut loc în noaptea de Înviere, iar Guță junior a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă în care trebuie să respecte mai multe interdicţii şi obligaţii.

Imediat, tânărul a contestat decizia procurorilor, dar, în urma analizării dosarului, judecătorii de la Petroșani au hotărât că Guță junior nu poate fi lăsat liber pe deplin. Va fi cercetat în continuare tot sub control judiciar, cu obligația de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Tânărul susține însă că nu este vinovat de acuzațiile care i se aduc și, în apărarea sa, ar avea și mai mulți martori.

12088248_406380166227388_5724744919539916259_nI-ar fi dat cu o sticlă în cap

De cealaltă parte, tânăra susține că Nicu Guță i-ar fi dat cu o sticlă în cap, ar fi amenințat-o și ar fi atins-o în zona intimă, după ce aceasta i-a refuzat avansurile. Scandalul a fost aplanat de angajații cu paza ai clubului, care l-au dat afară pe manelist. Victima a mers la Spitalul de Urgență din Petroșani pentru acordarea de îngrijiri medicale, după care a depus o plângere la Poliția Petroșani.

Copilul lui Guță s-a făcut nevăzut imediat după incident și procurorii au emis un mandat de aducere pe numele său pentru a putea fi audiat. A fost depistat pe raza județului Gorj și escortat de un echipaj de poliție până la Petroșani.

Citește și: Rudele fetei agresate de FIUL LUI NICOLAE GUȚĂ, revoltate de decizia instanței! «Cei care dau cu pumnul SUNT LĂSAȚI LIBERI, ca și cum ar fi dat cu flori»

Post-ul Fiul lui Nicolae Guță nu scapă de controlul judiciar apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Fiul lui Nicolae Guță nu scapă de controlul judiciar

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Bundesliga, etapa a 20-a. Rundă cu multe capete de afiș: Hertha – Dortmund, Schalke – Wolfsburg, Leverkusen – Bayern

Bundesliga, etapa a 20-a. Rundă cu multe capete de afiș: Hertha – Dortmund, Schalke – Wolfsburg, Leverkusen – Bayern – Runda a 20-a din Bundesliga germană programează o etapă de …]

Sport 0 Comentarii

Dragoste de fan! S-a însurat îmbrăcat în echipamentul echipei iubite!

Dragoste de fan! S-a însurat îmbrăcat în echipamentul echipei iubite! – Formația de fotbal Arsenal Londra este prima în Anglia (44 de puncte strânse în 22 de etape, la fel …]

Sport 0 Comentarii

Golden State Warriors a ajuns la 19 victorii la rând în NBA

Golden State Warriors a ajuns la 19 victorii la rând în NBA – Formația Golden State Warriors a ajuns la 19 victorii la rând în NBA, după 106-103, luni seară, …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*