IMAGINI ȘOCANTE | S-a drogat și apoi s-a aruncat pe geam
12 aprilie 2016 Comentarii 0

IMAGINI ȘOCANTE | S-a drogat și apoi s-a aruncat pe geam

IMAGINI ȘOCANTE | S-a drogat și apoi s-a aruncat pe geam

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflat sub influența stupefiantelor, s-a aruncat, azi-dimineață de la geamul locuinței sale, aflate la etajul unu al unui imobil din Iași.

Scene de groază, la prima oră a dimineții în cartierul Păcurari, din municipiul Iași. Un individ a spart un geam al apartamenului său și s-a aruncat în gol. Văzându-l inert pe caldarâm, martorii incidentului au sunat imediat la 112, iar la fața locului a ajuns în cel mai scurt timp o ambulamnță SMURD. Medicii i-au acordat primul ajutor și l-au transportat de urgență la spital.

Potrivit medicilor, victima s-a les cu traumatism cranio-cerebral, fracturi la nivelul membrelor inferioare, contuzie toraco-abdominală și multiple plăgi tăiate la nivelul membrelor.

Se pare că este vorba de un consumator cronic de droguri, care locuiește cu părinții în apartamentul de unde s-a aruncat. La momentul respectiv acesta era singur acasă și consumase stupefiante.

Starea lui este acum stabilă, urmând ca după externare să fie transferat la Institutul de psihiatrie Socola pentru tratament de specialitate.

Barbat drogat aruncat balcon (1)
Drogat aruncat de la balcon (4)

Post-ul IMAGINI ȘOCANTE | S-a drogat și apoi s-a aruncat pe geam apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – IMAGINI ȘOCANTE | S-a drogat și apoi s-a aruncat pe geam

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Ce a ascuns Adela Popescu despre sarcina ei. S-a aflat cu puţin timp înainte de a naşte

Ce a ascuns Adela Popescu despre sarcina ei. S-a aflat cu puţin timp înainte de a naşte – Adela Popescu mai are aproape două luni până va deveni mamă pentru …]

Sport 0 Comentarii

Corupţie la nivel înalt. Vicepreşedintele FIFA riscă până la 15 de ani de închisoare

Corupţie la nivel înalt. Vicepreşedintele FIFA riscă până la 15 de ani de închisoare – Uruguayanul Eugenio Figueredo, fostul președinte al Confederației sud-americane de fotbal și vicepreședinte al Federației Internaționale …]

Sport 0 Comentarii

Ce face Lora înainte de filmarea unui videoclip! „Nu îmi place să mă simt singură”

Ce face Lora înainte de filmarea unui videoclip! „Nu îmi place să mă simt singură” – Lora şi-a surprins fanii de pe Facebook, cu un mesaj, în care le-a dezvăluit …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*