Incredibil! Un lord britanic apare într-un video în care prizează droguri
27 iulie 2015 Comentarii 0

Incredibil! Un lord britanic apare într-un video în care prizează droguri

Incredibil! Un lord britanic apare într-un video în care prizează droguri – Vicepreşedintele Camerei Lorzilor din Marea Britanie, lordul John Sewel, a demisionat duminică, după ce un ziar a publicat o înregistare video în care acesta apare petrecând pe jumătate îmbrăcat alături de două femei şi prizând un praf alb.

Lordul în vârstă de 69 de ani, căsătorit, apare prizând o pudră de pe sânii unei femei, cu ajutorul unei bancnote de cinci lire sterline. Sewel este un parlamentar de rang înalt însărcinat cu aplicarea standardelor în Camera superioară a Parlamentului britanic.

Tabloidul The Sun l-a acuzat pe John Sewel că a recurs la prostituate și că a consumat cocaină.

„Dezvăluirile de astăzi (duminică) despre comportamentul lordului Seewl sunt şocante şi inacceptabile în acelaşi timp. Lordul Sewel a demisionat în această (duminică) dimineaţa din funcţia de preşedinte al Comisiilor. Aceste acuzaţii grave vor fi trimise comisarului Camerei Lorzilor pentru standarde şi Poliţiei Metropolitane să fie investigate de urgenţă.”, a declarat preşedinta Camerei Lorzilor, baroana Frances D’Souza.

Sewel este membru al Camerei Lorzilor din 1996 şi a deţinut funcţia de secretar la Biroul din Scoţia și ar putea deveni primul membru al Camerei Lorzilor dat afară din Parlament în baza unor reglementări la a căror introducere a contribuit.

The following two tabs change content below.

Roxana T.

Roxana T. - lucrează la compania Ştiri Alba, din luna August 2008. A terminat Facultatea de Relatii Economice Internaţionale şi se ocupa de secţiunea Ştiri Internaţionale.

Stiri asemanatoare:

Politică 0 Comentarii

Rezoluția TNL: 2016 – anul tinerilor și al reformei clasei politice

Rezoluția TNL: 2016 – anul tinerilor și al reformei clasei politice – Alegerile constituie instrumentul de manifestare ciclică a puterii poporului asupra reprezentanţilor. Anii 2014 şi 2015 au fost anii …]

Politică 0 Comentarii

Legea salarizării a fost amânată. Vasile Dîncu: Salarizarea unitară va veni de la următorul buget

Legea salarizării a fost amânată. Vasile Dîncu: Salarizarea unitară va veni de la următorul buget – Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Vasile Dîncu, a anunțat, luni seara, că …]

Politică 0 Comentarii

Miercuri, în ședință extraordinară, Consiliul Local Alba Iulia stabilește contravaloarea atestatului de producător şi a carnetului de comercializare a produselor agricole

Miercuri, în ședință extraordinară, Consiliul Local Alba Iulia stabilește contravaloarea atestatului de producător şi a carnetului de comercializare a produselor agricole – Consilierii locali din Alba Iulia vor stabili, miercuri, …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*