15 aprilie 2016 Comentarii 0

La 11 ani e spaima oraşului! Are peste zece furturi la activ şi poliţiştii nu îi pot face nimic

La 11 ani e spaima oraşului! Are peste zece furturi la activ şi poliţiştii nu îi pot face nimic

Nicolae Timar, un copil de doar 11 ani este spaima unui oraș întreg, având mai mult de zece furturi calificate la activ, pe lângă acuzaţiile de loviri şi alte violenţe sau nerespectarea regimului materialelor explozive.

Nicolae Timar, în vârstă de 11 ani, din Mediaş, este deja un nume cunoscut de toţi poliţiştii din Mediaş, care, deşi l-au prins de nenumărate la furat, nu îi pot face nimic momentan. Se va întâmpla acest lucru abia peste 3 ani, când copilul va avea 14 ani şi un medic psihiatru urmează să stabilească dacă a avut sau nu discernţmânt în momentul producerii faptelor.

Până atunci, la dosarul său, care cuprinde mai mult de zece furturi, loviri şi alte violenţe, se mai adaugă o încercare de intrare prin efracţie, joi, într-o casă. Puştiul de 11 ani, alături de alţi doi băieţi din Mediaş au sărit gardul locuinţei şi apoi au încercat, cu o şurubelniţă, să deschidă uşa şi să pătrundă în interior pentru a fura.

Un vecin al posibilei victime a sesizat însă ce se petrece şi a anunţat poliţia. Oameni legii ajunşi la faţa locului au înţeles imediat despre cine este vorba şi nu le-a rămas decât să constate, încă o dată, faptele.

“În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș au identificat cele trei persoane bănuite de săvârșirea acestei fapte, respectiv trei minori, cu vârstele de 11 și 12 ani, domiciliați în municipiul Mediaș și localitatea Buzd”, au confirmat reprezentanţii Poliţiei din Mediaş pentru turnulsfatului.ro.

Post-ul La 11 ani e spaima oraşului! Are peste zece furturi la activ şi poliţiştii nu îi pot face nimic apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – La 11 ani e spaima oraşului! Are peste zece furturi la activ şi poliţiştii nu îi pot face nimic

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Halep a fost descusută de australieni. Campioana nu și-a amintit de un titlu important / VIDEO

Halep a fost descusută de australieni. Campioana nu și-a amintit de un titlu important / VIDEO – Simona Halep s-a retras din motive medicale de la turneul de la Brisbane, …]

Sport 0 Comentarii

Bute a înviat, dar britanicii l-au îngropat! Românul a remizat cu Jack, însă englezii sunt nemiloși: ”A fost 8-4 pe reprize!”

Bute a înviat, dar britanicii l-au îngropat! Românul a remizat cu Jack, însă englezii sunt nemiloși: ”A fost 8-4 pe reprize!” – Comentatorii britanici n-au gustat deloc arbitrilor, după meciul dintre …]

Sport 0 Comentarii

Marius Copil a rost de 7.900 de euro într-o singură oră

Marius Copil a rost de 7.900 de euro într-o singură oră – ATP SOFIA – turul 1 MARIUS COPIL – Hyeon Chung 6-2, 6-3 Jucătorul român de tenis Marius Copil s-a …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*