Mircea Cărtărescu va primi, pe 27 iulie, premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană
24 iulie 2015 Comentarii 0

Mircea Cărtărescu va primi, pe 27 iulie, premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană

Mircea Cărtărescu va primi, pe 27 iulie, premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană – pe 27 iulie, la Salzburg, premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană pe 2015 (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur), în valoare de 25.000 de euro îi va fi înmânat scriitorului Mircea Cartărescu, pentru întreaga sa operă literară.

Ceremonia va avea loc în deschiderea Festivalului Salzburg iar distincţia va fii acordată de ministrul austriac al Culturii, Josef Ostermayer. Discursul de laudatio va fi rostit de Ernest Wichner, director al Literaturhaus Berlin.

Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu literar, după Eugène Ionesco, câştigătorul din 1970. Printre laureaţii din anii trecuţi ai premiului se numără scriitori ca W. H. Auden, Harold Pinter, Vaclav Havel, Italo Calvino, Doris Lessing, Milan Kundera, Salman Rushdie, Umberto Eco.

Cărţile lui Mircea Cărtărescu au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 premiul „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia.

Scriitorul a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii, iar 2006, Cărtărescu a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti, a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet.

The following two tabs change content below.

Roxana T.

Roxana T. - lucrează la compania Ştiri Alba, din luna August 2008. A terminat Facultatea de Relatii Economice Internaţionale şi se ocupa de secţiunea Ştiri Internaţionale.

Stiri asemanatoare:

Actualitate 0 Comentarii

Bonurile câștigătoare la extragerea Loteriei fiscale pe luna august: Cele din data de 5.08.2015, cu valoarea de 320 de lei

Bonurile câștigătoare la extragerea Loteriei fiscale pe luna august: Cele din data de 5.08.2015, cu valoarea de 320 de lei – Bonurile fiscale din data de 5 august 2015, cu …]

Actualitate 0 Comentarii

Președintele Iohannis a promulgat Legea indemnizaţiei pentru mame. Vezi principalele modificări care intră în vigoare începând cu 1 iulie 2016

Președintele Iohannis a promulgat Legea indemnizaţiei pentru mame. Vezi principalele modificări care intră în vigoare începând cu 1 iulie 2016 – Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea indemnizaţiei pentru …]

Actualitate 0 Comentarii

Pe drumurile din Alba se circulă în condiții de iarnă. Fără probleme!

Pe drumurile din Alba se circulă în condiții de iarnă. Fără probleme! – În județul Alba traficul auto pe drumurile județene și naționale, respectiv pe Autostrada Orăștie – Sibiu, se desfășoară …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*