NASA: S-a descoperit o planetă foarte asemănătoare Pământului
24 iulie 2015 Comentarii 0

NASA: S-a descoperit o planetă foarte asemănătoare Pământului

NASA: S-a descoperit o planetă foarte asemănătoare Pământului – O echipa de astronomi a anunțat joi descoperirea, prin intermediul telescopului orbital Kepler, aparținând NASA, a unei exoplanete despre care susțin că este cea mai asemănătoare Pământului,dintre toate exoplanetele descoperite până acum. Planeta este denumită Kepler-452b.

Kepler 452b este cu 60% mai mare decât Terra, este telurică și se află la distanța de 1.400 de ani lumină în constelația Cygnus (Lebada).

Descoperirea face parte din noul catalog al descoperirilor făcute de telescopul Kepler, care cuprinde 500 de noi posibile exoplanete a căror existență trebuie confirmată de specialiști. Celebrul telescop orbital a descoperit până acum alte 4.175 de posibile exoplanete.

La începutul acestui an, NASA a anunţat identificarea altor două exoplanete, considerate „gemene” ale Terrei, unde apa ar putea exista în stare lichidă şi ar putea, astfel, să întreţină viaţa.

Numărul exoplanetelor descoperite cu ajutorul telescopului Kepler a ajuns la 4.696, dintre care 1.030 sunt confirmate. Misiunea Kepler a costat 600 de milioane de dolari și a fost lansată în 2009. Până în prezent a urmărit peste 150.000 de stele în căutarea eventualelor planete aflate pe orbita acestora.

The following two tabs change content below.

Roxana T.

Roxana T. - lucrează la compania Ştiri Alba, din luna August 2008. A terminat Facultatea de Relatii Economice Internaţionale şi se ocupa de secţiunea Ştiri Internaţionale.

Stiri asemanatoare:

Editorial 0 Comentarii

Pași simpli pentru un somn odihnitor

Pași simpli pentru un somn odihnitor –  Când îți dorești un somn cu adevărat odihnitor dar esti genul de persoană ce adoarme greu, poți urma câțiva pași simpli, ce te …]

Politică 0 Comentarii

Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, reţinut în urma percheziţiilor făcute într-un dosar de corupţie

Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, reţinut în urma percheziţiilor făcute într-un dosar de corupţie – Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, a fost reţinut, joi seară, în urma percheziţiilor făcute la …]

Ştirea Zilei 0 Comentarii

În acest week end, “Comoara“ lui Porumboiu vine la Constanta

În acest week end, “Comoara“ lui Porumboiu vine la Constanta – Duminică, 31 mai, la ora 18, la Cinema City din incinta Maritimo Mall, va avea loc proiecția de gală …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*