Neșu, emoționat înainte de meciul caritabil de luni: ”Să vină cât mai multă lume! oamenii se unesc în astfel de momente”
8 mai 2016 Comentarii 0

Neșu, emoționat înainte de meciul caritabil de luni: ”Să vină cât mai multă lume! oamenii se unesc în astfel de momente”

Neșu, emoționat înainte de meciul caritabil de luni: ”Să vină cât mai multă lume! oamenii se unesc în astfel de momente”

Steaua 1986 şi Steaua 2006 vor juca un meci caritabil luni, la Sala Polivalentă din București. George Ogăraru şi Clubul Sportiv al Armatei sunt cei care organizează evenimentul care are două scopuri: sărbătorirea a 30 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni şi strângerea de fonduri pentru ca Mihai Neşu să-şi poată continua tratamentul.

Au trecut cinci ani de când viaţa lui Mihai Neşu s-a schimbat tragic. A rămas paralizat după o accidentare suferită la un antrenament al lui Utrecht.

„Bichonul” nu a fost uitat de foştii săi colegi, care vor organiza un eveniment pentru strângere de fonduri. Luni, la Sala Polivalentă, multe vedete din fotbalul românesc şi-au anunţat prezenţa pentru a-l susţine pe Neşu.

„Le mulţumesc tuturor celor prezenţi şi tuturor celor care se gândesc încă la mine. Evenimentul e o mare dovadă de dragoste din partea tuturor. Mă aştept să vină cât mai multă lume pentru că oamenii au dat dovadă că în astfel de momente se unesc. Sper să ne bucurăm împreună de tot ce se va întâmpla mâine”, a spus „Bichonul” în cadrul conferinţei de presă dinaintea evenimentului de luni.

În urmă cu cinci ani, Mihai Neşu a suferit un accident la coloana vertebrală, în urma căruia a rămas paralizat aproape complet. De atunci şi până astăzi, fostul fundaş urmează un program de tratament şi terapie în SUA, iar organizatorii evenimentului caritabil vor direcţiona banii proveniţi din bilete pentru acoperirea acestor costuri.

”Recuperarea este foarte scumpă: trei luni de tratament în SUA necesită 45.000 de euro, şase luni 90.000 de euro, un an 180.000 de euro. Mihai a reuşit să meargă acolo doar de două ori pentru acest tratament, cinci luni în 2012 şi trei în 2015. Pentru că drumul este foarte solicitant pentru starea lui medicală şi din pricina acestuia şansele de progres se înjumătăţesc, doctorii i-au transmis că următoarea deplasare ar trebui să fie de un an sau minimum şase luni. De aceea am dat startul acestei acţiuni de strângere de fonduri pentru Mihai, care va începe pe 9 mai 2016 şi va continua pe parcursul tuturor anilor de tratament“, a declarat Andreea Ogăraru, vicepreşedinte al Asociaţiei George Ogăraru pentru Cultură şi SportDespre
Mihai Neşu
În vârstă de 33 de ani, Mihai Neşu este un reper pentru istoria recentă a Stelei, echipă în tricoul căreia a activat şapte sezoane. Ulterior, cel cunoscut drept ”Bichonul“ s-a transferat la clubul olandez FC Utrecht, unde trei ani mai târziu avea să-şi încheie cariera de fotbalist, în urma unui eveniment tragic. Mai exact, în timpul antrenamentului din 10 mai 2011, Mihai Neşu a avut un contact cu un coleg, în urma căruia a căzut şi a suferit o fractură în zona cervicală, care l-a lasat paralizat aproape complet. La cinci ani de la accident, starea lui de sănătate încă nu a suferit modificări pozitive majore, atât de mult aşteptate.

Post-ul Neșu, emoționat înainte de meciul caritabil de luni: ”Să vină cât mai multă lume! oamenii se unesc în astfel de momente” apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Neșu, emoționat înainte de meciul caritabil de luni: ”Să vină cât mai multă lume! oamenii se unesc în astfel de momente”

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Gigi Becali se consideră vaca de muls a MApN: ”Vom suge bani de la el, că e prost!”

Gigi Becali se consideră vaca de muls a MApN: ”Vom suge bani de la el, că e prost!” – După ce se părea că, în urma discuției cu reprezenții MApN, …]

Sport 0 Comentarii

De Amorim își ia cetățenia română, dar pleacă să joace la bulgari

De Amorim își ia cetățenia română, dar pleacă să joace la bulgari – După modelul încercat la un moment dat cu nigerianul Kehinde Fatai, acum la Sparta Praga, Cehia, Astra plănuiește …]

Sport 0 Comentarii

Scandalul primelor a prins-o din urmă pe fosta atletă Gabriela Szabo: ^”Această situație a bulversat lucrurile. În sport, medaliile sunt egale”

Scandalul primelor a prins-o din urmă pe fosta atletă Gabriela Szabo: ^”Această situație a bulversat lucrurile. În sport, medaliile sunt egale” – Gabi Szabo, fostul ministru al Tineretului și Sportului, …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*