O femeie de 37 de ani s-a vindecat de cancer, după ce cățelușa ei i-a salvat viața ei! FOTO
12 aprilie 2016 Comentarii 0

O femeie de 37 de ani s-a vindecat de cancer, după ce cățelușa ei i-a salvat viața ei! FOTO

O femeie de 37 de ani s-a vindecat de cancer, după ce cățelușa ei i-a salvat viața ei! FOTO

Lisa Johnson, o femeie de 37 de ani din Marea Britanie, mama a trei copii, a dezvăluit în presa britanică că viața i-a fost salvată de cățeaua ei care a descoperit că aceasta suferă de cancer la sân.

 

Femeia a început să nu se simtă bine, iar cățelușa ei Marley, un Bull Terrier, în vârstă de 10 ani, a observat imediat că ceva este în neregulă cu ea, fapt pentru care a refuzat să mai plece de lângă ea și o lătra ori de câte ori aceasta se ridica în picioare.

***EXCLUSIVE***

„Peste tot unde mă duceam venea după mine. Dacă mă duceam la bucătărie venea lângă mine, dacă mă așezam în pat se lipea repede de mine. Singura dată când s-a comportat așa a fost când eram însărcinată, A devenit extrem de protectoare chiar dinainte să aflu eu că sunt gravidă. Cu următorii mei doi copii, a făcut la fel. Șimțea mereu dinainte să aflu eu că se întâmplă ceva în corpul meu”, a declarat britanica. După patru săptămâni, în care cățelul nu i-a dat pace, Lisa s-a gândit că poate cățelușa simte iar că ar fi ceva cu ea și a decis să meargă la doctor.

„De data aceasta, știam că nu sunt gravidă așa că nu înțelegeam de ce se poartă așa. Ceva nu era bine și i-am zis soțului meu că se întâmplă ceva. După o lună în care se tot ținea după mine, am decis să merg la doctor să mă controlez de cancer”, a mai spus aceasta. Însă, temerea ei s-a adevărit imediat. Medicii i-au descoperit un nodul la sânul stâng și a fost diagnosticată cu cancer de sân, în stadiu incipient, începând imediat tratament cu chimioterapie, Lisa fiind uimită de faptul că patrupedul ei practic i-a salvat viața. „Știu că sună ciudat, dar Marley se purta foarte ciudat. Nu mă lăsa deloc în pace, și de obicei, nu e deloc așa. În mod normal, e foarte independentă și nu e interesată deloc de tine”, a subliniat Lisa, care și-a revenit complet. „De când am tratat cancerul, Marley s-a calmat, de parcă și-a atins scopul. Deși pare greu de crezut, ea chiar are al șaselea simț și mi-a salvat viața”, a mai spus femeia.

Post-ul O femeie de 37 de ani s-a vindecat de cancer, după ce cățelușa ei i-a salvat viața ei! FOTO apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – O femeie de 37 de ani s-a vindecat de cancer, după ce cățelușa ei i-a salvat viața ei! FOTO

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Constantin Schumacher, noul antrenor al Petrolului. Va fi prezentat oficial miercuri

Constantin Schumacher, noul antrenor al Petrolului. Va fi prezentat oficial miercuri – FC Petrolul a finalizat numirea în funcţia de antrenor principal a lui Constantin Schumacher (39 ani). Fostul decar …]

Ricky Martin are un nou iubit. Cum arată noul bărbat din viaţa celebrului latino-lover

Ricky Martin are un nou iubit. Cum arată noul bărbat din viaţa celebrului latino-lover – Ricky Martin a fost surprins, zilele trecute, alături de un tinerel despre care presa scrie …]

Sport 0 Comentarii

CSM Digi Oradea surclasează Dinamă și continuă parcursul fără greșeală în Superliga

CSM Digi Oradea surclasează Dinamă și continuă parcursul fără greșeală în Superliga – CSM Digi Oradea continuă parcursul fără greșeală în Superliga Națională. A câștigat cu 16-9 și cel de-al doilea …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*