6 aprilie 2016 Comentarii 0

O fostă campioană olimpică a fost arestată! A condus în stare de ebrietate

O fostă campioană olimpică a fost arestată! A condus în stare de ebrietate

Dublă campioană olimpică cu naţionala feminină de fotbal a Statelor Unite la Atena 2004 şi la Londra 2012, Abby Wambach a fost arestată pentru că a condus în stare de ebrietate.

Sportiva care s-a retras la finalul anului trecut din activitate, este cea mai bună marcatoare all-time din fotbalul feminin mondial, reuşind să înscrie nu mai puţin de 184 de goluri, în 255 de meciuri, pentru echipa naţională a Statelor Unite.

În vârstă de 35 de ani, Abby Wambach, care a recunoscut, conform BBC, că a fumat marijuana şi a prizat cocaină, a fost judecată, în absenţă, în Portland. Conform documentelor, Abby nu ar avea antecedente penale, iar avocaţii ei au susţinut că clienta lor nu a mai fumat marijuana de la vârsta de 25 de ani.

Declarată jucătoarea anului în 2012 de FIFA, Abby Wambach a mai primit o lovitură: unul dintre sponsorii săi a anunţat că va suspenda contractul cu fosta fotbalistă pentru că „acest comportament este împotriva valorilor pe care noi le promovăm ca organizaţie”.

 

Post-ul O fostă campioană olimpică a fost arestată! A condus în stare de ebrietate apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – O fostă campioană olimpică a fost arestată! A condus în stare de ebrietate

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Volei: Wiesbaden – CSM București (ora 20.00), ”sferturile” Cupei Challenge la feminin

Volei: Wiesbaden – CSM București (ora 20.00), ”sferturile” Cupei Challenge la feminin – De la ora 20:00, ”tigroaicele” de la CSM București vor evolua împotriva nemțoaicelor de la VC Wiesbaden, …]

Sport 0 Comentarii

Cum a comentat Halep bătaia încasată de la Ivanovici / VIDEO

Cum a comentat Halep bătaia încasată de la Ivanovici / VIDEO – Eliminată devreme la turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), Simona Halep (24 de ani și locul …]

Sport 0 Comentarii

Simona Halep nu se vede în clasamentul pentru Singapore

Simona Halep nu se vede în clasamentul pentru Singapore – Simona Halep, 24 de ani, este în pericol să nu prindă marele bal de la finalul anului, Turneul Campioanelor, dacă nu …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*