2 aprilie 2016 Comentarii 0

O groapă comună, descoperită în Palmira. Câţi oameni au îngropat aici membrii ISIS

O groapă comună, descoperită în Palmira. Câţi oameni au îngropat aici membrii ISIS

O groapă comună în care se aflau 42 de cadavre a fost găsită în Palmira, de către trupele lui Bashar al Assad care au recucerit oraşul antic. Dintre acestea, 24 erau civili (între ei se aflau şi trei copii), iar 18 militari. Cu toţii au fost omorâţi fie prin decapitare, fie prin impuşcare.

Rămășițele victimelor „au fost transferate spre spitalul militar din Homs și unele dintre ele au fost identificate”, a precizat o sursă militară din Siria.

Potrivit sursei militare și organizației neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), este vorba despre rămășițele unor ofițeri și ale membrilor familiilor lor, executați de gruparea jihadistă după ce aceasta a intrat în oraș, în mai 2015. Gruparea SI a executat în total cel puțin 280 de oameni în timpul cât a durat ocupația sa asupra Palmirei

Post-ul O groapă comună, descoperită în Palmira. Câţi oameni au îngropat aici membrii ISIS apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – O groapă comună, descoperită în Palmira. Câţi oameni au îngropat aici membrii ISIS

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Horia Tecău a jucat tenis cu micii săi fani

Horia Tecău a jucat tenis cu micii săi fani – Stejarii Country Club a organizat, sâmbătă, un eveniment dedicat copiilor, care s-a bucurat de participarea deosebită a lui Horia Tecău. …]

Sport 0 Comentarii

Viitorul l-a pierdut pe Aganovici, Andrei Cristea revine la CSMS Iași. Woobay, în Moldova! VIDEO

Viitorul l-a pierdut pe Aganovici, Andrei Cristea revine la CSMS Iași. Woobay, în Moldova! VIDEO – Viitorul lui Gică Hagi s-a despărţit vineri de unul dintre cei mai importanţi jucători …]

Sport 0 Comentarii

Steaua, încă o amendă din cauza lui Rădoi! ”Îmbălsămatul”, obligat să vorbească. Ce s-a întâmplat

Steaua, încă o amendă din cauza lui Rădoi! ”Îmbălsămatul”, obligat să vorbească. Ce s-a întâmplat – Clubul Steaua a fost sancţionat cu 2.300 de euro, din cauză că antrenorul principal …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*