4 mai 2016 Comentarii 0

O pisică mi-a găsit jumătatea

O pisică mi-a găsit jumătatea

Eu și Geo ne facem acum planuri de viitor. „Vinovat” pentru fericirea noastră nu este nimeni altul decât… motanul lui, datorită căruia ne-am cunoscut! Noi singuri nu am fost în stare!

Sunt o mare iubitoare de animale, dar acasă la mine prefer viețuitoare care își extind „arealul” pe o suprafață cât mai ușor controlabilă. Acvariile cu peștișori, perușii, hamsterii sunt variantele cele mai potrivite pentru micul meu apartament de bloc.

De ceva vreme, mă făleam cu Riki, un papagal a cărui inteligență nu contenea să mă uimească. Grație lui, nu mai aveam nevoie de deșteptător, căci mă trezea cu noaptea-n cap. Seara, când veneam de la slujbă, mă simțeam uneori tare singură în apartamentul meu pustiu, chiar dacă era curat și primitor. La treizeci și doi de ani, neamurile mă considerau domnișoară bătrână. Avusesem câteva iubiri fulgerătoare, dar, pretențioasă cum sunt, n-am putut să rezist lângă niciun bărbat mai mulți ani. Măritișul nu figura pe lista mea de priorități. La vârsta asta, orice urmașă a Evei se află la apogeul feminității sale. Nu făceam excepție nici eu. Mama îmi transferase cu dărnicie tot ce avea mai frumos: ochii de un negru antracit, cu gene interminabile, părul de culoarea nisipului, silueta fină. De la tata moștenisem priceperea în ale matematicii, așa că, în mod firesc, alesesem cariera de economist.

Părinții mei se luaseră destul de târziu (când mama avea 32 de ani, iar tata, 40), și eu venisem pe lume trei ani după aceea. De câte ori îi vizitam în căsuța lor de la marginea orașului, râdeam împreună de mătușa Sanda, care își făcuse o pasiune din a-mi căuta pretendenți.

Într-o frumoasă seară de vară, am ajuns acasă, am lăsat în hol punga cu târguieli și m-am îndreptat spre camera de zi, unde am găsit o priveliște terifiantă: ditamai cotoiul se cățărase pe colivia lui Riki și încerca, vârându-și labele printre gratii, să-l apuce pe bietul papagal, încremenit de groază. Am apucat motanul de ceafă și l-am scos în holul blocului. Era clar pe unde venise. Lăsasem întredeschisă ușa de la bucătărie, care dădea în balcon, iar acesta avea balustrada comună cu balcoanele celor patru apartamente alăturate. Îl mai văzusem și altă dată pe cotoșman, făcând incursiuni de recunoaștere prin balconul meu, dar nu mi-ar fi trecut prin cap că o să aibă atâta neobrăzare încât să intre nepoftit și, mai ales, să atenteze la Riki al meu!

Câteva minute mai târziu, soneria a început să ciripească. M-am aruncat în papuci, am strâns halatul pe mine și am deschis ușa. Era un băiat drăguț, dar panicat de-a binelea. Mă interpelă frontal:

— Ați văzut cumva vreun motan? Pentru că mă deranjase și nici măcar nu-și ceruse scuze, i-am răspuns laconic:

— Nu.

Apoi i-am închis ușa în nas. Exact când credeam că, în sfârșit, totul e în regulă, soneria ciripi din nou. Pusă pe harță, m-am avântat spre ușă, numai că, de data asta, nu mai era tipul cu mutră disperată, ci pensionara de la parter. ținea drăgăstos în brațe cotoiul care îmi atacase frumusețe de papagal. Băbuța era numai lapte și miere:

— Bună seara, scuzați deranjul, voiam doar să vă întreb dacă nu cumva este al dumneavoastră pisoiașul ăsta adorabil…

— Nu, doamnă, nu e al meu! Precis e al cuiva de pe palierul ăsta. încercați la celelalte uși!

După câteva zile, am găsit-o pe mamaie la postul ei de observație obișnuit: fereastra bucătăriei, de unde vedea cine intră, cine iese, cu cine, când și de ce. Mă întâmpină jovială:

— Ați avut dreptate. Pisicul era al vecinului dumneavoastră de alături, domnul Ivănescu, inginerul acela arătos și neînsurat…

Am mormăit în grabă:

— Mă bucur că s-a rezolvat. La revedere!

Dar în lift am început să cad pe gânduri. Oare e normal să n-am habar cine e vecinul meu de alături, să nu-l fi văzut niciodată? Oare nu cumva sunt excesiv de rezervată, nu sunt prea egoistă? A doua zi, am pus într-o farfurioară laptele care îmi rămăsese din seara precedentă și l-am lăsat în balcon, în caz că trece din nou cotoiul pe la mine. Seara am constatat că laptele dispăruse, semn că vizitatorul își făcuse plimbarea obișnuită prin vecini. Duminică, pe când trebăluiam prin bucătărie, iar a apărut cotoiul. După ce primi niscaiva trufandale „picate” de prin cratițe, trecu la tandrețuri, frecându-se de picioarele mele și împiedicându-mă să-mi văd de treburi. Apoi dădu o raită prin balcon. Am crezut că am scăpat de musafir, dar l-am găsit mai târziu, tolănit în dormitor. De data asta, l-am luat pe sus și m-am dus la vecinul de alături. Am sunat, dar n-a răspuns nimeni. Nu puteam să-l las de izbeliște pe mocofan. L-am luat din nou acasă și am prânzit împreună. Apoi ne-am făcut siesta. A dormit ca un nesimțit până spre seară, când s-a auzit soneria salvatoare. Era ve-cinul. Purta cizme de cauciuc și o șepcuță de camuflaj. N-a mai uitat să salute.

— Sărut-mâna, vă rog să mă scuzați, iar mi-a dispărut pisoiul… Mă gândeam că poate a venit la dumneavoastră…

I-am retezat explicațiile:

— Da, da, e la mine…

„Subiectul” ondula deja grațios în jurul gleznelor mele. N-am vrut să scap ocazia de a pune lucrurile la punct:

— Domnule, ar trebui să găsiți o soluție. Etajul opt e cam departe de pământ și, Doamne ferește, alunecă odată și își rupe gâtul. Păcat de un motan așa de drăguț… Numai papagalul meu nu-l agreează, că l-a speriat îngrozitor cu ocazia primei vizite!

Vecinul mă privea recunoscător, strângându-și odorul grăsun în brațe:

— Vă mulțumesc că ați avut grijă de el! N-o să se mai repete, o să pun o plasă la ușa dinspre balcon.

După vreo două ore, vecinul s-a înfățișat din nou la ușă. Arăta mai aiurea ca niciodată. Purta un șorțuleț cu păsărele și avea o bandană roșie pe cap. „Intrusul” avea în mână o farfurie cu pește pane:

— Azi-dimineață am fost la pescuit. Sper că vă place peștele. Mergea și o mămăliguță, dar n-am mălai.

Îmi rețineam cu greu râsul:

— Da, îmi place peștele la nebunie. în ceea ce privește mămăliga, nicio problemă! Am eu mălai destul!

L-am instalat pe un taburet, în bucătărie, și am pus ceaunul pe foc. Până a dat apa în clocot, am și făcut cunoștință. Pe domnul Ivănescu îl mai chema și George, Geo pentru prieteni. Pe motan, Băiatu’. Cât despre mine, știa că mă cheamă Elena, de la „observatoarea” de la parter. îi spusese nu doar cum mă cheamă, ci și câți ani am, cu ce mă ocup, ce facultate am terminat și unde mi-am petrecut Revelionul.

L-am întrebat pe Geo de unde are motanul.

— L-am găsit pe stradă. Era mic, jigărit și plângea îngrozitor. îi era foame. Deși până atunci nu-mi plăcuse ideea de a ține un animal în casă, mi s-a făcut milă și l-am luat. M-am gândit că-l țin până se mai întremează și apoi îi găsesc un stăpân. Dar mi s-a lipit de suflet exact cum zice romanța aia, „ca marca de scrisoare”. E curat și cuminte, și e în stare să mă aștepte cu zilele, când lipsesc de acasă. Trebuie să merg mereu în deplasări prin țară, iar duminica, dacă nu sunt prea obosit, mă duc să-mi aerisesc creierii la pescuit. între timp, Băiatu’ păzește casa, mă rog, cu micile excepții când vagabondează pe la vecini…

Pisoiul se insinuă pe nesimțite în balconul meu și ne scrută prin crăpătura ușii.

— Hai, intră, dacă tot ai venit! l-am poftit pe tonul neprotocolar folosit între prieteni. Ia și tu un peștișor, știu că mori de poftă!

Apoi ne-am așezat să ne ospătăm. Am scos la iveală și sticla cu vin alb, care îmi rămăsese de la ziua mea, și am stat la taclale pe îndelete, până spre miezul nopții. Am descoperit că avem multe în comun. Nici el nu se însurase, fiindcă nu-i plăceau lucrurile făcute doar de gura lumii. Era singur, fiindcă știa că foarte greu va putea găsi o femeie care să suporte stilul lui de viață și plecările dese prin țară. Se amuza la gândul că făcea excepție de la regula conform căreia majoritatea bărbaților au nevoie de nevastă doar ca să aibă cine să le pună o farfurie cu ciorbă pe masă.

— De ce să suport o cucoană cicălitoare sau fandosită, numai pentru că știe să facă o ciorbă sau o tocană? Cărți de bucate se găsesc pe toate drumurile și, dacă ai un pic de bunăvoință, poți deveni maestru în ale gătitului. Când o zbârcesc cu vreo mâncare, o sun pe mama și mă scoate din încurcătură! Dar nu gătesc prea des, fiindcă mai mult sunt plecat. Iar Băiatu’ e obișnuit cu conservele și, desigur, cu invitațiile pe la vecini!

Ne-am despărțit buni prieteni și a rămas stabilit să ne mai vedem când s-o ivi ocazia. Dar a trecut o zi, au trecut două, a trecut săptămâna și vecinul meu n-a mai dat niciun semn de viață. N-a mai apărut nici motanul lui, căci probabil Geo pusese plasă la ușa de la balcon. Am fost tentată de mai multe ori să mă duc să sun la ușa lui, dar aveam și eu orgoliul meu. și apoi, mă gândeam că, dacă n-a mai dat niciun semn, înseamnă că nu vrea să mă vadă.

Sâmbătă seara, când am ieșit să întind niște rufe în balcon, am făcut marea descoperire: o brunetă ucigător de frumoasă scutura o față de masă din balconul lui Geo. Recunosc, lovitura m-a nimerit în plin!

Tocmai începusem să-mi fac iluzii în legătură cu un eventual sentiment care ar fi putut să ne lege și mă pregăteam să-l invit în excursia pe care o organizaseră colegii mei de serviciu. N-a fost să fie, asta e! Numai că lucrurile nu s-au oprit aici.

Profitând de neatenția brunetei, Băiatu’ s-a fofilat din nou în balconul meu și, de acolo, ață în dormitor! M-am gândit să-l iau și să-l depun în balconul lui Geo, dar nu făceam nimic cu asta, fiindcă putea foarte bine să se întoarcă iar. L-am lăsat în pace, așadar, și m-am învârtit prin casă, căutând o soluție. Da, cel mai bine era să aștept să vină Geo să și-l recupereze. Dacă mai avea obraz să dea ochii cu mine. Era clar, vecinul meu era un crai și jumătate! Dar se apropia seara, iar stăpânul motanului nu dădea semne că ar vrea să-și recupereze amicul. între timp, acesta scăpase în camera de zi și începuse să-l isterizeze din nou pe Riki. L-am scos urgent de acolo. începeam să-mi pierd răbdarea. Abia spre seară s-a auzit în sfârșit soneria. Desigur, era Geo, cu fața aia îngrijorată pe care i-o știam atât de bine. Mi-a zis, zâmbind:

— Bună seara, Elena, scuză-mă că te deranjez, dar vagabondul ăla iar a dispărut de acasă și mă gândeam că, poate, l-ai adăpostit tot tu, ca de obicei…

— Da, e la mine, i-am răspuns cu o răceală ostentativă. își face somnul de frumusețe în dormitor. Stai să ți-l aduc…

L-am luat pe motan și i l-am pus în brațe vecinului, fără alte explicații. Geo era nedumerit:

— Ce-i cu tine, Elena? îmi pari supărată… Ești pur și simplu indispusă sau te-am supărat eu cu ceva?

— Lasă, nu-ți bate capul! Du-te acasă că ești așteptat! Nu-i frumos să-ți lași musafira singură…

Geo a holbat către mine niște ochi nevinovați:

— Ce musafiră? A, dacă te referi cumva la fratele meu și la nevastă-sa, să știi că au plecat. Au venit la Pitești cu treburi și au stat la mine toată săptămâna, profitând de faptul că sunt în delegație.

Brusc, începu să râdă:

— Te pomenești că te-ai întâlnit cu Marcela, cumnată-mea! Ce ți-a trecut prin cap? Ia stai, nu cumva îți pasă dacă vin sau nu femei pe la mine? Păi, să știi că, în cazul ăsta, sunt foarte bucuros! înseamnă că nu-ți sunt indiferent. Adică, nu sunt un vecin oarecare, acolo… Ha, ha, ce mă bucur!

M-am înseninat și eu, ca prin minune:

— Bine, o fi cum spui tu, dar hai înăuntru, nu te mai bucura pe hol, să te audă spioana de la parter!

A intrat, l-a lăsat din brațe pe Băiatu’ și m-a luat pe mine. M-a strâns la pieptul lui de parcă ne cunoșteam de o sută de ani. Mi-era tare bine.

— Mi-a fost dor de tine, să știi! Săptămâna asta a trecut ca un secol. Am uitat să-ți cer numărul de telefon și aș fi dat orice să-ți aud vocea măcar o clipă. Ca dovadă că m-am gândit la tine, să știi că ți-am adus ceva. Hai să-ți arăt!

A luat motanul sub braț și pe mine de mână și ne-am mutat în apartamentul vecin. Geanta lui de voiaj stătea în hol, nedesfăcută. A cotrobăit în ea puțin, apoi a scos o eșarfă azurie, fină ca o boare. Mi-a pus-o la gât și a conchis mulțumit:

— îți stă foarte bine. Sper că îți place!

Da, îmi plăcea foarte mult eșarfa și mă emoționase cadoul lui, drept pentru care mi-am exprimat recunoștința printr-un sărut. Lung și pătimaș… Mai departe, lucrurile au decurs în modul cel mai firesc. Eram vecini de aproape patru ani, dar ne descopeream abia acum unul pe celălalt. Ne căutaserăm dintotdeauna, fără să știm că între noi nu se afla decât un perete subțire. A fost nevoie de motan pentru ca zidul acela să dispară, oferindu-ne priveliștea unei fericiri adevărate!


 

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Post-ul O pisică mi-a găsit jumătatea apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – O pisică mi-a găsit jumătatea

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Romanian Corporate Sports, ultimele zile de înscriere în competițiile pentru companii

Romanian Corporate Sports, ultimele zile de înscriere în competițiile pentru companii – Pasionatii de sport in echipa au la dispozitie peste 10 oferte de competitii. Peste 60 de echipe ale angajatilor …]

Sport 0 Comentarii

Loredana, experienţă inedită în India! A intrat în apa plină cu dejecţii umane şi cadavre de animale!

Loredana, experienţă inedită în India! A intrat în apa plină cu dejecţii umane şi cadavre de animale! – Loredana a avut parte de cea mai interesantă experinţă în India. Interpreta …]

Sport 0 Comentarii

Imagini inedite de la petrecerea fotbaliștilor de la Astra, după câștigarea campionatului VIDEO

Imagini inedite de la petrecerea fotbaliștilor de la Astra, după câștigarea campionatului VIDEO – Astra Giurgiu a câştigat în premieră titlul de campioană a României, într-un sezon pe care l-a …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*