2 mai 2016 Comentarii 0

Paște 2016: Tradiții și obiceiuri în cea de-a doua zi de Paște

Paște 2016: Tradiții și obiceiuri în cea de-a doua zi de Paște

Tradițiile și obiceiurile de Înviere sunt respectate de o mulțime de oameni. Cu toate acestea, obiceiurile din cea de-a doua zi de Paște sunt mai puțin cunoscute. În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paşte, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi.

În această zi, are loc aşa-numita”umblare cu pască”, adică vizitarea rudelor apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. Se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, tradiţia spunând că aceştia mergeau împreună la hora satului, notează crestinortodox.ro.
O altă tradiţie specifică Lunii Albe este stropirea cu apa. Se spune că acest ritual are la origine povestea despre o fată evreică ce a leşinat la auzul veștii învierii lui Hristos, fiind readusă în simţiri de nişte tineri ce au stropit-o cu apă. În Transilvania, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, le oferă băieţilor de băut şi câteva mici daruri.

 

 

 

Post-ul Paște 2016: Tradiții și obiceiuri în cea de-a doua zi de Paște apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Paște 2016: Tradiții și obiceiuri în cea de-a doua zi de Paște

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Nori negri, înainte de Rio: ”Nu vom veni acasă cu mai mult de 6-8 medalii!”

Nori negri, înainte de Rio: ”Nu vom veni acasă cu mai mult de 6-8 medalii!” – Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache, a declarat că, în urma discuțiilor …]

Sport 0 Comentarii

Povestea românului care i-a cucerit pe scoțieni cu vioara sa

Povestea românului care i-a cucerit pe scoțieni cu vioara sa – Remus Stana, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Petrileni, Bihor, a participat la preselecţiile showului a reuşit …]

Gigi Becali, dezvăluiri uluitoare din penitenciar: “L-a văzut pe diavol!”

Gigi Becali, dezvăluiri uluitoare din penitenciar: “L-a văzut pe diavol!” – Prezent în direct, la o emisiune de televiziune a postului România TV, Gigi Becali, patronul Stelei, a făcut dezvăluiri …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*