11 aprilie 2016 Comentarii 0

Piesa „Despre smerenie” stârneşte vandalii: Carte de Mircea Cărtărescu, arsă în semn de protest!

Piesa „Despre smerenie” stârneşte vandalii: Carte de Mircea Cărtărescu, arsă în semn de protest!

Mircea Cărtărescu a publicat duminică pe pagina sa de Facebook un clip încărcat pe reţeaua youtube, în care un vandal dă foc cărţii sale, „Frumoasele străine”. Între timp, clipul a fost şters de pe pagina celui care îl postase şi alături de care a scris mesajul: „în semn de protest faţă de melodia trupei Taxi, în care Cărtărescu a fost prezent, i-am ars cartea!”.

Piesa „Despre smerenie” a trupei Taxi pledează pentru modestia creştină. 33 de celebrităţi din România repetă, alături de solistul Dan Teodorescu, versul percutant „Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”. Cântecelul a iscat un val de controverse, elogii, reacţii agresive şi dezacorduri ale unor înalţi prelaţi din Biserica Ortodoxă Română, scrie mediafax.ro

Piesa a fost interpretată de publicul larg drept un manifest împotriva ridicării edificiului opulent al Catedralei Mântuirii Neamului. Ţinta melodiei nu a fost însă atât de tranşantă: Trupa Taxi declară că a compus un cântecel menit să militeze cu umor şi candoare împotriva trufiei, ostentaţiei şi vanităţii detectabile în lumea pestriţă de azi. Totuşi, piesa stârneşte vandalisme. Pe un cont de Youtube, utilizatorul Ciornei Iulian a încărcat pe 8 aprilie un clip în care arde fără părere de rău o carte semnată de Mircea Cărtărescu. Scriitorul face parte din pleiada de celebrităţi care apar în videoclipul piesei „Despre smerenie”. În timp ce cartea arde, vandalul exclamă: „Încet-încet va arde. Sper să fie la fel de viral ca şi capodoperele voastre cu care vă lăudaţi. Sunteţi smeriţi? Sunteţi smeriţi, nu? Poftim. Ok, cred că ajunge. Să fie bine!”.”Nu e frumos să dai foc unei cărţi în nici o împrejurare, dar e mare tristeţe s-o faci în urma unui cântec din care n-ai înţeles nimic”, scrie Mircea Cărtărescu în mesajul ataşat clip-ului ce se regăsea pe youtube, pe care l-a „împărtăşit” online pe pagina sa de Facebook, în care vandalul arde cu bricheta cartea „Frumoasele străine”.

<iframe width=”640″ height=”360″ src=”https://www.youtube.com/embed/HSg2qfYkB8I” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

Post-ul Piesa „Despre smerenie” stârneşte vandalii: Carte de Mircea Cărtărescu, arsă în semn de protest! apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Piesa „Despre smerenie” stârneşte vandalii: Carte de Mircea Cărtărescu, arsă în semn de protest!

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Închisoare pe viață pentru doi tineri care planificau un atac terorist de proporţii în Marea Britanie

Închisoare pe viață pentru doi tineri care planificau un atac terorist de proporţii în Marea Britanie – Doi britanici care plănuiau un atac inspirat de Statul Islamic, în Marea Britanie, …]

Sport 0 Comentarii

Alarmă națională: Franck Ribery ar putea juca pentru Franța la Euro 2016

Alarmă națională: Franck Ribery ar putea juca pentru Franța la Euro 2016 – Fostul internațional francez Franck Ribery a lăsat întredeschisă ușa naționalei de fotbal a Franței. Ribery a răspuns, …]

Sport 0 Comentarii

Spania este a șaptea campioană mondială care vine în România. Tricolorii sunt neînvinși acasă cu ”reginele lumii”

Spania este a șaptea campioană mondială care vine în România. Tricolorii sunt neînvinși acasă cu ”reginele lumii” – Naționala de fotbal a României susține duminică, de la ora 21:45, pe …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*