Pluto, mesaj de dragoste către Pământ!
16 iulie 2015 Comentarii 0

Pluto, mesaj de dragoste către Pământ!

Pluto, mesaj de dragoste către Pământ – NASA a publicat o fotografie a planetei Pluto, observându-se clar imaginea unei inimi pe suprafața sa – „Pluto trimite mesaj de dragoste către Pământ”. Unii entuziaști au comparat imaginea cu personajul animal Pluto.

NASA a reușit în premieră să exploreze planeta Pluto, cea mai mică planetă a sistemului solar. New Horizons a străbătut distanța de aproximativ 5 miliarde de kilometri până la Pluto în mai mult de 9 ani.

Pe Pluto s-au descoperit munți de gheață, formați acum 100 de milioane de ani, care se înalță la peste 3000 de metri.

“New Horizon da deja rezultate absolut impresionante. Datele obținute sunt extraordinare, iar Pluto și Charon sunt pur si simplu fascinante. Apa înghețată este suficient de puternică să susțină munți uriași și cred că asta vedem noi. Este prima dată când vedem așa ceva. Metanul și nitrogenul formează împreună un strat de acoperire, munții sunt din gheață” a declarat pentru The Guardian, Alan Stem, coordonatorul misiunii.

Pluto a fost până acum singura planetă care nu fusese vizitată de o sondă a NASA, New Horizon ajungând la cea mai mică distanță deasupra corpului ceresc – 12 mii si 500 km. Sonda a survolat planeta cu 14 km pe secundă.

În 1930, astronomul american Clyde Tombaugh a descoperit planeta iar acum un recipient cu cenușa acestuia se află la bordul sondei, urmând să devină primele rămășițe umane care vor părăsi sistemul solar.

Sonda New Horizons este alimentată cu energia nucleară provenită din descompunerea plutoniului și dispune decombustibil nuclear ce va fi suficient până la jumătatea anilor 2030.

‘In urmatorii 20 de ani (New Horizons) va transmite date despre Centura Kuiper si apoi vom avea sansa de a iesi din heliosfera si de a patrunde in spatiul interstelar si de a prelua date si de acolo”, declară Alan Stem.

The following two tabs change content below.

Roxana T.

Roxana T. - lucrează la compania Ştiri Alba, din luna August 2008. A terminat Facultatea de Relatii Economice Internaţionale şi se ocupa de secţiunea Ştiri Internaţionale.

Stiri asemanatoare:

Actualitate 0 Comentarii

Nașterea Maicii Domnului: Când Fecioara Maria a împlinit vârsta de trei ani, Ioachim şi Ana au dus-o la Templu

Nașterea Maicii Domnului: Când Fecioara Maria a împlinit vârsta de trei ani, Ioachim şi Ana au dus-o la Templu – În fiecare an, la 8 septembrie, întreaga creştinătate celebrează primul …]

Actualitate 0 Comentarii

Liderii de afaceri din România cred că dezvoltarea infrastructurii ar trebui să aibă prioritate – SONDAJ

Liderii de afaceri din România cred că dezvoltarea infrastructurii ar trebui să aibă prioritate – SONDAJ – Peste jumătate dintre liderii de afaceri din România consideră, potrivit unui sondaj, că …]

Actualitate 0 Comentarii

11 februarie – Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţe 112. Peste 60% din apelurile sunt false

11 februarie – Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţe 112. Peste 60% din apelurile sunt false – Manifestarea este o ocazie specială pentru conştientizarea cetăţenilor europeni şi a turiştilor …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*