Prima reacţie a Irinei Begu, după ce o adversară a făcut-o „ţigancă de c…t”
5 aprilie 2016 Comentarii 0

Prima reacţie a Irinei Begu, după ce o adversară a făcut-o „ţigancă de c…t”

Prima reacţie a Irinei Begu, după ce o adversară a făcut-o „ţigancă de c…t”

Gestul jucătoarei din Hexagon a fost suprins de microfoanele amplasate pe terenul central, după un punct câştigat de româncă pe finalul setului decisiv.

Tenismena Irina Begu (locul 33 WTA) a precizat, marţi seară, pe o platformă de socializare, că nu a auzit nicio jignire la adresa ei din partea franţuzoaicei Caroline Garcia (locul 44 WTA), în timpul meciului din turul 1 al turneului de la Charleston, SUA.

Caroline Garcia ar fi jignit-o pe Irina Begu, pe terenul de tenis

72335_1085469348182304_2508536440553047605_n

Personal eu nu am auzit acest lucru şi nici nu am văzut vreo înregistrare care să certifice acest lucru. Dacă aceste declaraţii au fost făcute, cu siguranţă WTA va analiza situaţia şi va lua măsurile corespunzătoare. Fiind încă în timpul turneului, toată atenţia mea se îndreaptă către tenis (antrenamente, recuperare, meciuri), aş dori să mă concentrez pe activitatea mea şi să las deoparte alte lucruri care mă pot influenţa în sens negativ„, a scris Irina Begu, pe contul personal de Facebook.

Post-ul Prima reacţie a Irinei Begu, după ce o adversară a făcut-o „ţigancă de c…t” apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Prima reacţie a Irinei Begu, după ce o adversară a făcut-o „ţigancă de c…t”

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Mircea Rednic intră-n luptă: ”Vreau drept cadou de ziua mea o victorie cu Steaua !”

Mircea Rednic intră-n luptă: ”Vreau drept cadou de ziua mea o victorie cu Steaua !” – Mircea Rednic, tehnicianul de la Dinamo, a împlinit 54 de ani, astăzi, cu o …]

Sport 0 Comentarii

CSU Alba Iulia, în finala Ligii Europei Centrale

CSU Alba Iulia, în finala Ligii Europei Centrale – CSU Alba Iulia s-a calificat, sâmbătă, în finala Ligii Europei Centrale la baschet feminin (CEWL), după ce a învins formația cehă …]

Sport 0 Comentarii

Criza a atins și vicecampioana Ligii 1! ^ASA Tg. Mureș a intrat în insolvență, astfel că spune adio cupelor europene

Criza a atins și vicecampioana Ligii 1! ^ASA Tg. Mureș a intrat în insolvență, astfel că spune adio cupelor europene – ASA Tg. Mureș, vicecampioana Ligii 1 și deținătoarea Supercupei …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*