5 mai 2016 Comentarii 0

Primăria Capitalei a fost amendată pentru discriminare

Primăria Capitalei a fost amendată pentru discriminare

Primăria Capitalei a fost amendată cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a considerat că acordarea a doar patru puncte pentru persoanele cu dizabilități în calcularea punctajului care stă la baza întocmirii listei de priorități pentru repartizarea locuințelor sociale reprezintă discriminare.

Primăria nu a justificat criteriile de acordare a locuințelor sociale și punctajele corespunzătoare acestora, a spus Haller Istvan, purtător de cuvânt al Colegiului CNCD. „Există legea 448 referitoare la persoanele cu dizabilități care prevede că aceste categorii de persoane trebuie să beneficieze în mod prioritar de locuință socială. Or, la PMB se acordă patru puncte pentru persoanele cu dizabilități, în schimb revoluționarii primesc 20 de puncte. Deci, persoanele cu dizabilități erau în mod evident dezavantajate de acest sistem de punctaj, pentru locuințe sociale”, a explicat Haller, citat de Agerpres.

Situația a fost analizată în urma unei autosesizări venite din partea unui membru CNCD. Hotărârea a fost adoptată cu șapte voturi de către membrii Colegiului

Post-ul Primăria Capitalei a fost amendată pentru discriminare apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Primăria Capitalei a fost amendată pentru discriminare

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Ovidiu Hațegan stabilește câștigătoarea în Grupa C a Ligii

Ovidiu Hațegan stabilește câștigătoarea în Grupa C a Ligii – Arbitrul român Ovidiu Hațegan a fost delegat de UEFA la meciul dintre Benfica Lisabona și Atletico Madrid, care va avea …]

Sport 0 Comentarii

Start la Campionatul Mondial din Danemarca: România – Porto Rico (ora 17.00, Dolce Sport). ”Vrem o medalie”, anunță Vali Ardean. Totul despre turneul final. Cum sună imnul / AUDIO

Start la Campionatul Mondial din Danemarca: România – Porto Rico (ora 17.00, Dolce Sport). ”Vrem o medalie”, anunță Vali Ardean. Totul despre turneul final. Cum sună imnul / AUDIO – …]

Sport 0 Comentarii

La 75 de ani, Ringo Starr, fost membru Beatles, pare mai tânăr decât fiul lui. Imaginea care i-a luat prin surprindere fanii

La 75 de ani, Ringo Starr, fost membru Beatles, pare mai tânăr decât fiul lui. Imaginea care i-a luat prin surprindere fanii – O imagine în care Ringo Starr apare …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*