6 aprilie 2016 Comentarii 0

PROGNOZA METEO pentru joi și vineri. Temperaturile ajung la 29 de grade

PROGNOZA METEO pentru joi și vineri. Temperaturile ajung la 29 de grade

Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii aprilie. Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 25 de grade în zonele de câmpie şi podiş, iar la scara întregii ţări se vor situa între 18…20 de grade pe litoral şi 29 de grade în Lunca Dunării.

Joi

Temperaturile minime se vor situa între 4 grade în estul Transilvaniei şi 17 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, dar după-amiaza şi la începutul nopţii vor fi înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în vest, în nord şi la munte şi izolat în restul teritoriului.

Vor fi condiţii de grindină. Spre dimineaţă cerul se va înnora în jumătatea de sud-vest a ţării, dar numai izolat va ploua. Vântul se va intensifica în a doua parte a intervalului în sudul Banatului şi la munte.

La București

Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii aprilie. Cerul, mai mult senin ziua, va avea unele înnorări în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.

Vineri

Deşi valorile termice diurne vor scădea faţă de ziua precedentă, mai ales în sud-vestul, sudul şi centrul ţării, acestea vor rămâne totuşi mai ridicate decât normele climatologice specifice acestei perioade. Vor fi înnorări accentuate în jumătatea de vest a ţării, unde pe arii extinse vor fi averse şi descărcări electrice, iar în sud-vest, mai ales în zona Munţilor Banatului, şi în vestul Carpaţilor Meridionali, cantităţile de apă pot depăşi 15…20 l/mp.

În restul  teritoriului cerul va fi doar temporar noros, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, dar mai ales la munte, îndeosebi în cursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 27 de grade, mai scăzute pe litoral, spre 12…13 grade. Temperaturile minime se vor situa între 4 şi 13 grade.

Post-ul PROGNOZA METEO pentru joi și vineri. Temperaturile ajung la 29 de grade apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – PROGNOZA METEO pentru joi și vineri. Temperaturile ajung la 29 de grade

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

O fostă concurentă de la „Românii au talent”, pe masa de operaţie! Situaţia este delicată!

O fostă concurentă de la „Românii au talent”, pe masa de operaţie! Situaţia este delicată! – Alina Dincă a devenit cunoscută, odată cu participarea la show-ul de talente. Imediat după …]

Sport 0 Comentarii

Curry rescrie istoria în NBA! 127 de meciuri consecutive cu cel puțin o aruncare de 3 puncte reușită

Curry rescrie istoria în NBA! 127 de meciuri consecutive cu cel puțin o aruncare de 3 puncte reușită – Stephen Curry (27 de ani), cel mai în vogă baschetbalist al lumii …]

Sport 0 Comentarii

Britney Spears, mamă de fetiță! Vrea să adopte un copil din China!

Britney Spears, mamă de fetiță! Vrea să adopte un copil din China! – Revista americană In Touch anunță că Britney Spears își dorește foarte tare să devină și mamă de …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*