12 mai 2016 Comentarii 0

Răzvan Burleanu i-a dat replica lui Pompiliu Popescu: ”Zona medicală era o relicvă. Corupţie şi amatorism”. Doctorul: ”Minciuni”

Răzvan Burleanu i-a dat replica lui Pompiliu Popescu: ”Zona medicală era o relicvă. Corupţie şi amatorism”. Doctorul: ”Minciuni”

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a răspuns din Mexic acuzaţiilor lui Pompiliu Popescu. De ce susţine preşedintele FRF că era nevoie să-l dea afară acum, după peste 25 de ani în care acesta a fost medicul naţionalei.

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a răspuns, joi, acuzelor aduse de fostul medic al naţionalei României, Pompiliu Popescu, acuzându-l, la rândul său, pe acesta de lipsă de profesionalism, conflict de interese şi deturnare de fonduri.

După mai bine de 25 de ani, Pompiliu Popescu nu mai este medicul naţionalei. Iniţial, motivul oficial a fost că a atins vârsta de pensionare. Însă pe parcursul timpului cele două părţi au lansat acuze foarte grave. Pe de-o parte, Pompiliu Popescu susține că a fost îndepărat, deoarece şi-a cerut prima de calificare la EURO pe care o avea trecută în contract, 90.000 de euro. În plus, a refuzat să intre în tabăra noii conduceri FRF.

De cealaltă parte, Răzvan Burleanu îl acuză pe Pompiliu Popescu de deturnare de fonduri, conflict de interese şi lipsă de profesionalism. Preşedintele FRF susţine că fostul medic al naţionalei a încheiat contracte cu o firmă pe care o deţine, pentru furnizarea la suprapreţ de medicamente şi suplimente nutritive.

”Nici administraţia, nici Comitetul Executiv nu au primit nicio primă de calificare. Nu am în contract nicio problemă de calificare. Nu am avut timp să lucrăm la o asemenea grilă de premiere. Vom încasa nişte bani, dar nu la nivelul jucătorilor. Cu toate onestitatea, nu am avut timpul necesar să ne gândim la aceste prime. Pentru un asemenea pas ai nevoie de o decizie a Comitetului Executiv.

Acum doi ani de zile am descoperit un monopol pe achiziţia de medicamente şi suplimente nutritive. Noi am vrut să diversificăm achiziţiile de medicamente, s-a făcut licitaţie, am lucrat cu mai multe firme. Primul pas, o economie de 100.000 de euro faţă de ce se cheltuiese înainte. A fost un monopol al firmei domnului Pompiliu Popescu. Am făcut economie de 100.000 de euro luând aceleaşi medicamente, aceeaşi cantitate. Pentru aceleaşi medicamente şi susţinătoare de efort am plătit cu 100.000 de euro mai puţin. Am cumpărat de la acelaşi furnizor. Este vorba despre abuz în serviciu şi conflict de interese.

Pe crititerul sportiv… niciun jucător al echipei naţionale nu beneficiază de program individual de medicamentaţie. Nu avem fişă medicală. Când vii la echipa naţională trebuie să faci o analiză, astfel încât fiecare jucător să primească medicamentaţie individuală. Zona medicală era o relicvă. Este vorba despre corupţie şi amatorism.

Înaintea meciului cu Finlanda, jucătorii au primit măncăruri neconforme. Au servit usturoi şi a fost prăjit, tocăniţă… Cu o zi înainte de meci. Care a fost consecinţa? Probleme digestive pentru jucătorii echipei naţionale. Eu am fost acolo. Dacă doriţi, vă arăt factura pe care am plătit-o.

În cantonamentul din Antalya… În cantonamentul echipei naţionale se consultau jucătorii altor echipe. Cred că o făcea din ”mărinimie” domnul Pompiliu Popescu. Altfel, n-am cum să contabilizez banii. Bineînţeles că am dovezi. Eu pot să probez tot ceea ce spun.

Sincer vă spun, s-au adunat foarte, foarte multe lucruri. Nici eu nu mă aşteptam să facem acest lucru. De ce l-am dat acum afară? Pentru că lucrurile trebuie aranjate înainte de EURO. Domnul Pompiliu Popescu lucrează pentru echipa naţională fără să se implice în activitatea medicală a FRF. Fără să asiste şi la celelalte loturi”, a declarat Răzvan Burleanu la Digi Sport.

”Niște minciuni ordinare. Vă arăt meniurile. Jucătorii nu au mâncat tocăniță cu usturoi”, s-a apărat medicul Pompiliu Popescu. 

”Referitor la jucătorii consultați în Antalya îi transmit următoarele lui Burleanu. Anul acesta în Antalya am consultat un jucător de la FC Botoșani, la insistențele secundului Viorel Moldovan. Nici nu-i știu numele. Întrebați la Botoșani dacă le-am luat vreun ban. Au vrut să-mi plătească, dar am refuzat! În 2015, tot în Antalya, am văzut niște jucători de la Pandurii, la rugămintea lui Anghel Iordănescu să-l ajut pe fiul său, Edi. Să-l întrebe pe Iordănescu dacă le-am luat bani!”. 

Post-ul Răzvan Burleanu i-a dat replica lui Pompiliu Popescu: ”Zona medicală era o relicvă. Corupţie şi amatorism”. Doctorul: ”Minciuni” apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Răzvan Burleanu i-a dat replica lui Pompiliu Popescu: ”Zona medicală era o relicvă. Corupţie şi amatorism”. Doctorul: ”Minciuni”

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Pune-ți toate actele în ordine. Fii pregătit pentru „vizita” Fiscului!

Pune-ți toate actele în ordine. Fii pregătit pentru „vizita” Fiscului! – Așa cum arătam într-un articol precedent, în baza noilor reglementări fiscale, inspectorii de la ANAF pot veni la ușa …]

Sport 0 Comentarii

Directorul Stadionului Olimpic din Kiev face o tribună pentru fanii de culoare

Directorul Stadionului Olimpic din Kiev face o tribună pentru fanii de culoare – Directorul Stadionului Olimpic din Kiev, Volodimir Spilşenko, a propus crearea unei tribune separate pentru suporterii de culoare …]

Sport 0 Comentarii

SUA anunță că au ucis militanți Al-Qaida, în urma unor atacuria aeriene în Siria

SUA anunță că au ucis militanți Al-Qaida, în urma unor atacuria aeriene în Siria – Forțele americane au efectuat noi raiduri aeriene în nord-vestul Siria, ce au vizat militanți AL-Qaida, …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*