9 mai 2016 Comentarii 0

Renunță la burlăcie. Adda se mărită peste două săptămâni

Renunță la burlăcie. Adda se mărită peste două săptămâni

Adda și Cătălin Rizea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai mult timp. Anul trecut interpreta a fost cerută în căsătorie și a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri. Peste două săptămâni cei doi vor face cununia civilă, urmând ca în vară să aibă loc și cea religioasă.

Anunțul a fost făcut de cântăreață în urmă cu puțin timp. „Mă mărit peste două săptămâni. O să fie cununia civilă, la Târgu-Mureş, apoi în iulie o să facem cununia religioasă aici, în Bucureşti. Trec prin nişte momente prin care nu am trecut niciodată şi sper să ne descurcăm. Avem două perechi de naşi. Rochia de mireasă nu e încă gata”, a declarat Adda la Kanal D.

În 2012, Adda  a intrat în TOP 100 cele mai difuzate piese din România (MediaForest) cu piesa „Petre” feat. CRBL (locul 65), iar în 2013 a urcat până pe locul 26 cu aceeași piesă.  În 2014 a ajuns în TOP 100 cu trei piese: „Îți arăt că pot” (26), „Ușor ușor” (49), „Fără aer” (57).

Post-ul Renunță la burlăcie. Adda se mărită peste două săptămâni apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Renunță la burlăcie. Adda se mărită peste două săptămâni

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Sărbătoare la IPJ Brașov! Un agent a împlinit… 7 ani

Sărbătoare la IPJ Brașov! Un agent a împlinit… 7 ani – Taz, unul dintre câinii-polițiști de bază ai județului Brașov, a fost sărbătorit ieri, cu ocazia împlinirii vârsta de 7 …]

Ministrul se teme de DNA și evită să mai semneze documente financiare

Ministrul se teme de DNA și evită să mai semneze documente financiare – Ministrul se teme de DNA și evită să mai semneze documente financiare. „S-a retras în ultimul timp. …]

Sport 0 Comentarii

Gigi Becali continuă războiul cu Armata! ^Patronul de la FCSB nu vrea să achite suma rezultată în urma auditului și merge în instanță

Gigi Becali continuă războiul cu Armata! ^Patronul de la FCSB nu vrea să achite suma rezultată în urma auditului și merge în instanță – Gigi Becali nu are de gând să plătească …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*