12 mai 2016 Comentarii 0

Restricții de circulație pe A2 București – Constanța

Restricții de circulație pe A2 București – Constanța

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe parcursul zilei, pe autostrada A2, pe sensul de mers către Constanţa, se vor executa lucrări de asfaltare pe banda a doua, între kilometrii 39 şi 41, circulația fiind redirecționată pe benzile 1 și de urgență.

De asemenea, la kilometrul 50, se execută lucrări la un pod, iar circulaţia este restricţionată pe banda a doua. Traficul nu este afectat, deoarece autovehiculele au fost deviate pe benzile unu şi de urgenţă.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să semnalizeze din timp şi să se asigure înainte de a efectua manevra de schimbare a benzii de circulaţie.

Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere şi semnalizată corespunzator. Întrucât în zonă, la trecerea trenurilor, se formează coloane de autovehicule, le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşirea acestora.

Tot în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, a fost reluată circulaţia în zona Siriu, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Restricţia de tonaj este impusă din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri). Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Restricţie de tonaj există şi pe DN39, în judeţul Constanţa, pe podul de la Agigea. Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone circulă deviat, pe rute ocolitoare.

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

Post-ul Restricții de circulație pe A2 București – Constanța apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Restricții de circulație pe A2 București – Constanța

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Casillas rupe tăcerea despre relația cu Mourinho: ”Nu ne-am vorbit un an!”

Casillas rupe tăcerea despre relația cu Mourinho: ”Nu ne-am vorbit un an!” – Fotbalistul Iker Casillas, legendarul portar spaniol, a vorbit despre relația glacială pe care a avut-o cu antrenorul …]

Sport 0 Comentarii

Sepp Blatter își plânge singur de milă: ”Plecarea mea, o tristețe”

Sepp Blatter își plânge singur de milă: ”Plecarea mea, o tristețe” – “Plecarea care mi se pregătește, o tristețe”, a deplâns președintele demisionar al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Joseph …]

Sport 0 Comentarii

Din pat, direct pe pârtie! Ultima fiţă în materie de schi vine din Kazahstan | FOTO & VIDEO

Din pat, direct pe pârtie! Ultima fiţă în materie de schi vine din Kazahstan | FOTO & VIDEO – Firma de arhitectură Shokhan Mataibekov din Kazahstan a proiectat o clădire …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*