23 aprilie 2016 Comentarii 0

Tataee: ”B.U.G. Mafia a părut o gașcă de golani”

Tataee: ”B.U.G. Mafia a părut o gașcă de golani”

Vlad Irimia, alias Tataee, de la B.U.G. Mafia și colegii lui de trupă, Dragoș Neagu (Caddillac) și Alin Demeter (Uzzi), au vorbit în detaliu despre muzica pe care o fac de ani de zile, dar și despre oamenii care sunt în spatele camerelor de luat vederi.

„Întotdeauna am luat în calcul posibilul impact la public al unor piese. Întotdeauna am luat în calcul de ce refrenul ăsta trebuie să fie așa, și nu așa. Dacă vrei să trăiești din asta, la un moment dat trebuie să o tratezi ca pe o meserie, dacă vrei să fie o meserie”, a delcarat Vlad Irimia (Tataee), într-un interviu acordat Agerpres.

Tataee spune că acceptă crtici, dar le ia în seamă doar pe cele care vin din partea apropiaților. El spune că acestea contează ”…de la oamenii care se pricep într-adevăr, de la prieteni care ne cunosc și care au mai mult insight al modului nostru de gândire. Se discută foarte, foarte mult și foarte în detaliu. Poate că B.U.G. Mafia a părut de-a lungul timpului o gașcă de golani, dar în spatele camerei suntem exact opusul”.

Artistul a mărturisit care au fost primii bani pe care i-a încasat trupa lui. ”Am luat bani la un bal prima oară când am cântat. Bal al bobocilor. Se făceau și atunci, da. Când ne-am hotărât să fim împreună, fiecare avea câte ceva făcut pe cont propriu, o piesă, niște texte. Eram cu toții în direcția asta deja. A fost oarecum o decizie naturală pentru noi să fim o trupă”.

El a vorbit și despre perioada anilor ’90 și despre sentimentele pe care le încercau ce care voiau să vină cu ceva nou în muzică: ”Erau artiști dance, artiști rock care voiau să facă ceva și era un fel de efervescență pentru că întreaga țară se trezea la viață, mai mult sau mai puțin. Poate e puțin exagerat, dar fusesem toți într-o cușcă până la începutul anilor ’90. Toată lumea voia să facă lucruri, dar foarte puțini reușeau pentru că, repet, nu existau platforme, nu existau modalități prin care să te promovezi.  Și atunci nu era atât de multă competiție. Ăsta a fost un avantaj, dar credem noi că am fost mult mai dezavantajați decât ar fi astăzi un artist începător, pentru că astăzi, ca începător, ai multe instrumente la îndemână care nu te costă neapărat ceva și poți să crești organic. Dacă ai conținut bun, dacă ești artist talentat și care își dă cât de cât interesul, poți să crești. Multe lucruri lipseau, dar ne-am descurcat cu ce aveam și am găsit până la urmă modalitățile prin care să creștem, am vrut să le identificăm, mai mult sau mai puțin voit, dar a fost ceva natural și s-au legat lucrurile până la urmă. Până la urmă, conținutul e baza. Când conținutul e natural și plăcut, chiar și în cazul în care calitatea producției nu e la cel mai înalt nivel, oamenii se vor identifica cu asta”, a mai spus Vlad Irimia (Tataee).

Post-ul Tataee: ”B.U.G. Mafia a părut o gașcă de golani” apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Tataee: ”B.U.G. Mafia a părut o gașcă de golani”

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

OFICIAL. Amical de gală pentru tricolori. ^Pe 27 martie, naționala României va juca împotriva Spaniei, campioana europeană en-titre

OFICIAL. Amical de gală pentru tricolori. ^Pe 27 martie, naționala României va juca împotriva Spaniei, campioana europeană en-titre – Echipa națională de fotbal a României va beneficia de o partidă …]

Sport 0 Comentarii

LIga 1, etapa 1, play-out: CSMS Iași – CFR Cluj (ora 18.00, Digi, Dolce, Look)

LIga 1, etapa 1, play-out: CSMS Iași – CFR Cluj (ora 18.00, Digi, Dolce, Look) – Liga 1 CSMS Iaşi – CFR Cluj 0-0 / LIVE (ora 18.00) CSMS Iaşi Nicolo Napoli …]

Sport 0 Comentarii

Încep sferturile de finală ale Ligii Naționale masculine de baschet. Duminică se joacă Steaua – Dinamo. Programul complet

Încep sferturile de finală ale Ligii Naționale masculine de baschet. Duminică se joacă Steaua – Dinamo. Programul complet – După ce U-BT Cluj-Napoca a cucerit Cupa României, cele mai valoroase …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*