16 aprilie 2016 Comentarii 0

Tragedie în Suceava! S-a spânzurat pentru că nu s-a putut pensiona

Tragedie în Suceava! S-a spânzurat pentru că nu s-a putut pensiona

Tragedie, vineri, în Suceava, unde un comisar al Gărzii de Mediu s-a spânzurat.

Sorin Toma, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit vineri spânzurat de un calorifer din baia locuinței sale. Bărbatul, care era căsătorit și avea un băiat, trebuia să meargă într-o acțiune de control cu un coleg, dar i-a zis acestuia că merge până acasă să își ia telefonul mobil pe care îl uitase, însă nu s-a mai întors la locul de muncă.

Cunoscuții spun, conform suceavanews.ro, că el ar fi vrut să iasă la pensie, dar i-a fost refuzat inițial acest demers întrucât nu îndeplinea încă vârsta de pensionare.

„Era un foarte bun colaborator, era un bun coleg. Își ajuta colegii, îi plăcea să se ocupe inclusiv de problemele organizatorice la Garda de Mediu”, a declarat prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, care a fost coleg cu Toma aproape zece ani la Garda de Mediu.

„A fost un bun coleg, un foarte bun profesionist. Sunt colegă cu el din 1990. Nu a avut abateri disciplinare. Din câte știu eu, urma un tratament psihiatric. El urma ca în luna august să se pensioneze anticipat”, a spus comisarul șef al Gărzii de Mediu Adriana Iordache.

Post-ul Tragedie în Suceava! S-a spânzurat pentru că nu s-a putut pensiona apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Tragedie în Suceava! S-a spânzurat pentru că nu s-a putut pensiona

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Mircea Lucescu a explicat de ce are probleme naționala României să marcheze: ”Toți se apără bine”

Mircea Lucescu a explicat de ce are probleme naționala României să marcheze: ”Toți se apără bine” – Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a vorbit despre echipa națională a României …]

Sport 0 Comentarii

Simona Halep și Horia Tecău, împreună pe coperta Viva! și pe terenul de tenis

Simona Halep și Horia Tecău, împreună pe coperta Viva! și pe terenul de tenis – După ce au apărut împreună pe coperta Viva! de septembrie, Simona Halep şi Horia Tecău …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*