6 aprilie 2016 Comentarii 0

Un preot din Iași a fost răspopit pentru că le spunea mamelor să nu-și vaccineze copiii

Un preot din Iași a fost răspopit pentru că le spunea mamelor să nu-și vaccineze copiii

Preotul detașat la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie ”Elena Doamna”, din Iași, a fost răspopit, după ce conducerea unității medicale a reclamat faptul că acesta încuraja mamele să nu-și mai vaccineze copiii și încerca să convingă femeile să nu mai facă avort.

Răzvan Ioan Scurtu slujea la Maternitatea din Iași de 13 ani, însă oficialii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au decis ca acesta să fie oprit de la slujire şi decăzut din treaptă, informează Ziarul de Iași.

”Demersul nu s-a încheiat, are dreptul să se adreseze la alte foruri. Este o sesizare din partea conducerii spitalului, s-a întrunit o comisie numită Consistoriu Eparhial, care cercetează aceste fapte”, a declarat preotul Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Oficialii spitalului s-au plâns că preotul maternității ar fi încercat să le convingă pe unele mame să nu-și mai vaccineze copiii. El ar fi abordat și femei venite să avorteze, pe care a încercat să le facă să se răzgândească. Medicii s-au plâns că aceste predici ale părintelui intervin în actul medical.

”Am sesizat la Mitropolie anumite aspecte care ne deranjau în colaborarea cu dumnealui pe care i le-am adus la cunoştinţă. Am avut discuţii cu mamele şi le-a abordat pe tema vaccinurilor, a cardurile bancare, că nu sunt bune, că sunt lucrurile diavolului. Şi-a depăşit din atribuţiile sale şi nu a vrut să schimbe atitudinea, şi de aceea ne-am adresat superiorilor săi pe linie bisericească“, a declarat Cristina Dobre, managerul maternităţii.

De cealată parte, preotul Răzvan Ioan Scurtu se apără spunând că nu a făcut alceva decât să își spună părerea atunci când era întrebat. El a contestat deja decizia de răspopire la forurile superioare, însă dacă sentinţa va rămâne definitivă, părintele nu va putea purta veşminte preoţeşti şi nici să susţină vreo slujbă.

”Din punct de vedere al activităţii mele, nu pot fi acuzat în vreun fel. Ceea ce v-a spus doamna manager sau părinţii de la Mitropolie este o forţare a acuzelor, pentru că nu le puteam forţa libertatea de alegere a mamelor. Doar dacă eram întrebat le explicam poziţia, crezul şi părerea mea faţă de aceste lucruri. Nu aş fi putut să intervin în actul medical”, a declarat, pentru sursa citată Răzvan Ioan Scurtu.

Foto: Ziarul de Iași

Post-ul Un preot din Iași a fost răspopit pentru că le spunea mamelor să nu-și vaccineze copiii apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Un preot din Iași a fost răspopit pentru că le spunea mamelor să nu-și vaccineze copiii

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Ropotan a sărit calul: ”Unii vorbesc mult și prost! Să învețe să dea cu piciorul în minge!”

Ropotan a sărit calul: ”Unii vorbesc mult și prost! Să învețe să dea cu piciorul în minge!” – Dinamo și Pandurii au terminat la egalitate, scor 1-1, după un joc …]

Sport 0 Comentarii

Frații Becali au recunoscut că i-au dat șpagă Geaninei Terceanu! Victor Becali vorbea în aromână, sperând că nu-l vor înțelege cei care-l ascultau

Frații Becali au recunoscut că i-au dat șpagă Geaninei Terceanu! Victor Becali vorbea în aromână, sperând că nu-l vor înțelege cei care-l ascultau – Postul Digi 24 a anunțat că …]

Sport 0 Comentarii

Un jurnalist BBC a fost reținut în Coreea de Nord

Un jurnalist BBC a fost reținut în Coreea de Nord – Un jurnalist BBC a fost reținut în Coreea de Nord, în timp ce se îndrepta către aeroport. Corespondentul Rupert …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221


*