5 aprilie 2016 Comentarii 0

Veste bună pentru familia Bodnariu. Unul dintre copii se va întoarce acasă

Veste bună pentru familia Bodnariu. Unul dintre copii se va întoarce acasă

Potrivit unui comunicat remis de către pastorul Cristian Ionescu, purtătorul de cuvânt al familiei, un judecător a decis să anuleze hotărârea Barnevernet de a-l lua pe micuţul Ezekiel în custodie, ceea ce înseamnă că băieţelul se poate întoarce acasă.

Acelaşi judecător a decis că părinţii îşi pot vedea băieţii de două ori pe săptămână, dar nu s-a pronunţat încă în privinţa fetelor.

Această decizie este doar un pas în procesul de a obține custodia finală a tuturor celor 5 copii, se arată pe site-ul bodnariufamily.org.

Copiii au fost luaţi din familie la denunţul unei profesoare

Coşmarul familiei Bodnariu a început în luna noiembrie, când copiii au fost luaţi din familie în urma denunţului unei profesoare. La mai bine de o lună de când cei mici au fost luat din sânul familiei, în condiţii neclare încă, autorităţile norvegiene i-au anunţat pe cei doi părinţii că vor intra într-un program de consiliere din luna februarie. Până atunci însă, vor fi demarate procedurile de adopţie.

Cei doi părinţi au un program de vizitare a copiilor foarte strict, iar pe fetele cele mari nu au voie să le vadă deloc, în timp ce pe bebeluşul de patru luni îl pot vedea de două ori pe săptămână. Ceilalţi doi copii au voie să îşi vadă părinţii doar o dată pe săptămână.

 

Post-ul Veste bună pentru familia Bodnariu. Unul dintre copii se va întoarce acasă apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Veste bună pentru familia Bodnariu. Unul dintre copii se va întoarce acasă

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Petrescu, debut cu dreptul. Ramires și Teixeira au arătat de ce au costat o groază/ VIDEO

Petrescu, debut cu dreptul. Ramires și Teixeira au arătat de ce au costat o groază/ VIDEO – Echipa chineză Jiangsu Suning, antrenată de românul Dan Petrescu, a debutat cu dreptul …]

Sport 0 Comentarii

PRELIMINARII EURO 2016, UNGARIA – ROMÂNIA (vineri, ora 21:45, TVR 1). ^Încă un sponsor puternic s-a alăturat echipei naționale de fotbal a României, care este la un pas de calificarea la turneul final din Franța

PRELIMINARII EURO 2016, UNGARIA – ROMÂNIA (vineri, ora 21:45, TVR 1). ^Încă un sponsor puternic s-a alăturat echipei naționale de fotbal a României, care este la un pas de calificarea …]

Sport 0 Comentarii

Test de personalitate: Ce ai văzut prima dată în imagine: câinele, fața sau prăpastia?

Test de personalitate: Ce ai văzut prima dată în imagine: câinele, fața sau prăpastia? – Ai o personalitate creativă sau ești mai degrabă pragmatic? Este interesant să afli ce personalitate …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*