26 aprilie 2016 Comentarii 0

Veşti proaste de la RATB! Tariful de călătorie se va majora!

Veşti proaste de la RATB! Tariful de călătorie se va majora!

Veşti proaste pentru bucureştenii care circulă cu mijloacele de transport în comun. Tariful de 1,3 lei pentru o călătorie cu RATB nu mai este unul real, iar potrivit experţilor AMRSP, acesta ar putea ajunge la 2,1 lei. Preţul unei călătorii nu a mai fost majorat de 8 ani.

Ioan Radu, expert în cadrul AMRSP, a declarat că etapele principale care pun  în pericol transformarea regiei şi reorganizarea sa în societate sunt: inexistenţa contractului de delegare a gestiunii serviciului, care reglementează din punct de vedere juridic foarte clar obligaţiile care revin, pe de o parte, proprietarului serviciului, în speţă CGMB, pe de altă parte, operatorilor RATB; modul de colaborare dintre cele două entităţi, de acordare a subvenţiilor, de decontare a cheltuielilor şi, în general, toate obligaţiile care revin celor două părţi.

“Cea de-a doua problemă care după părerea mea pune în real pericol transformarea regiei în societate este lipsa, cel puţin în acest moment, a unei evaluări a patrimoniului public şi privat care a fost dat de CGMB în administrare regiei pentru prestarea serviciului public de transport local”, a precizat Ioan Radu, potrivit Agerpres.

 

Post-ul Veşti proaste de la RATB! Tariful de călătorie se va majora! apare prima dată în Libertatea.ro.


Sursa: SportNews – Veşti proaste de la RATB! Tariful de călătorie se va majora!

The following two tabs change content below.
Ştiri Alba, un portal de ştiri Online - citeşte zilnic cele mai noi ştiri online, din România şi în special din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Website-ul Ştiri Alba, a fost creat de o echipa de programatori din Alba Iulia şi în timp, va deveni un adevarat website de ştiri online! Vă mai aşteptăm pe website-ul nostru stiri-alba.com!

Stiri asemanatoare:

Sport 0 Comentarii

Ianis Hagi şi Patrick Petre adus marcat în victoria cu Suedia / VIDEO

Ianis Hagi şi Patrick Petre adus marcat în victoria cu Suedia / VIDEO – Reprezentativa de juniori Under 18 a României a câștigat, vineri, la Piteşti, meciul al doilea disputat …]

Drama lui Tili Niculae. Actriţa a pierdut recent o sarcină: „Inimioara copilului nostru s-a oprit”

Drama lui Tili Niculae. Actriţa a pierdut recent o sarcină: „Inimioara copilului nostru s-a oprit” – Actriţa Tili Niculae a aflat în luna februarie că este însărcinată cu al doilea …]

Sport 0 Comentarii

Un mort și 10 răniți, după ce un petrolier rus a luat foc în Marea Caspică

Un mort și 10 răniți, după ce un petrolier rus a luat foc în Marea Caspică – Un petrolier rus a luat foc sâmbătă în Marea Caspică, în apropiere de …]

0 Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fiţi primul care comentează la acest articol!

Lăsaţi un comentariu


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/stiriab/public_html/design/functions/filters.php on line 221

*